Pierderi de apă de 55% în rețeaua Romanului

Avariile din rețea obligă ApaServ să facă investiții. Municipiul are o rețea de apă dublă ca lungime față de rețeaua de canalizare. Joi, 25 aprilie, sute de locuințe din Roman nu vor avea apă la robinete, între orele 8.00 și 15.00.

 

 

Întreruperea furnizării cu apă potabilă a fost anunțată de compania ApaServ prin intermediul asociațiilor de proprietari, această măsură fiind luată pentru a se racorda branșamentele de la blocuri și case la rețeaua nouă de apă, construită în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Romașcanii afectați de aceste lucrări sunt cei de pe strada Cuza-Vodă, blocurile 6A, 8 și 10, blocul 31 de pe bulevardul Roman Mușat, toate blocurile de pe Fundătura Crizantemelor și casele din zonă. Alte întreruperi ale furnizării apei potabile vor fi, pe arii mai retrânse, pe străzile Traian, Griviței, Vasile Alecsandri și Alexandru cel Bun, tot pentru racorduri de branșamente, dar acestea vor fi punctuale și vor dura strict cât va lucra echipa de intervenție, pe străzile amintite fiind mai multe case decât blocuri.

„Întreruperi majore ale furnizării de apă potabilă, de zece ore, vor mai fi, dar după sărbători. Și, ca de obicei, romașcanii vor fi anunțate din timp. Între timp, noi rezolvăm avariile care apar, fiindcă ne sunt semnalate zilnic probleme în oraș și continuăm programul de zonare a municipiului, dar și proiectele finanțate cu bani europeni sau cu fonduri proprii”, a afirmat inginerul Cristian Buzdugan, șeful Zonei Operaționale Est din cadrul Apaserv Neamț.

Din fonduri proprii, compania ApaServ intenționează să înlocuiască, anul acesta, un kilometru de rețea de canalizare, pe nouă tronsoane din străzile C.A. Rosetti, Ecaterina Teodoroiu, Olteniei, Aleea Liliacului, Roman Vodă, Tudor Vladimirescu, Gloriei și Libertății. Proiectele pentru această lucrare au fost deja realizate, iar execuția va începe în cel mai scurt timp.

Tot din banii companiei, ApaServ dorește să înlocuiască șase sau șapte kilometri de conductă din rețeaua de apă a Romanului, pe străzile Victor Hugo, Bucovinei, I.L. Caragiale, Ogoarelor, Energiei, C.A. Rosetti, Mihai Viteazu, Aleea Revoluției. Investiția este în faza de proiectare.

„Ne dorim să înlocuim cât mai mulți kilometri din rețeaua de apă a municipiului, iar efortul este conjugat cu cel al Primăriei Roman. Avem pierderi de aproximativ 55% în rețeaua de apă, iar scopul nostru este de a reduce cât mai mult din aceste pierderi. Dar ritmul de înlocuire a rețelelor vechi nu este atât de rapid pe cât ne-am dori  pentru ca diminuarea pierderelor din rețea să se producă într-un timp scurt. Însă zonarea municipiului și toate lucrările pe care le realizăm și le proiectăm au acest scop”, precizat Cristian Buzdugan.

Pentru zonarea completă a Romanului – adică împărțirea orașului în 12 sectoare, astfel încât o avarie importantă într-o zonă să nu necesite întreruperea apei în tot orașul – mai trebuie montate vane și robineți pe străzile Tineretului, Martir Cloșca și bulevardul Republicii.

La acest moment, rețeaua de apă a municipiului Roman are aproximativ 150 de kilometri, în condițiile în care rețeaua de canalizare măsoară doar 70 de kilometri. Tocmai de aceea, compania ApaServ a aplicat pentru accesarea de fonduri europene cu care să se realizeze extinderea rețelei de canalizare cu 14 kilometri. Lucrările la acest proiect vor începe anul acesta, în cartierele Petru Rareș, Nicolae Bălcescu și Mihai Viteazu. Lucrările au fost scoase la licitație, iar ofertele depuse se află în curs de evaluare. Dacă nu vor exista probleme deosebite și nu vor fi contestații majore, în jurul datei de 15 iunie se vor semna contractele, iar în luna iulie vor fi demarate lucrările, lucrări ce vor fi terminate la sfârșitul anului 2015.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0