HomeTimp liberLifestyle

Petreceri exclusiviste pentru elevi la Black Wolf Club

Odată cu începutul anului şcolar s-a dat startul la petrecerile pentru elevi în cluburile din Roman.

În fiecare vineri, la clubul Black Wolf din Pietonal Ștefan cel Mare sunt organizate diferite petreceri tematice pentru elevi. Accesul la aceste petreceri se face pe bază de 200 de invitaţii nominale, pe care elevii interesaţi le pot obţine de la colaboratorii clubului din liceele romaşcane. Însă şi ceilalţi elevi care vor să participe o pot face, cu condiţia să prezinte la intrare carnetul de note. „De-a lungul timpului, elevii şi-au manifestat interesul pentru a avea o petrecere doar a lor, unde să vină împreună cu colegii de şcoală şi să se simtă bine împreună. Aşa am ajuns la ideea petrecerilor tematice exclusiv pentru elevi”, a declarat Andrei Zamfiroi, managerul de evenimente al clubului.

În fiecare vineri, atmosfera este întreţinută de diferiţi deejay, care mixează pe ritmurile de muzică preferate de elevi şi deseori, de animatoare. De multe ori, şampania este din partea casei, iar pasionaţii de biliard pot juca gratis. Pe parcursul întregii luni septembrie elevii au acces gratuit la biliard. Pentru cei care merg împreună cu clasa, se oferă trei tipuri de oferte avantajoase – silver, golden şi platinum, ce conţin diferite combinaţii de băuturi. Fiecare seară de vineri are ofertele ei: fructe sculptate, discounturi la băuturi  sau la energizante XS, clubul acesta fiind singurul din oraş care comercializează acest tip de băutură. Cum cea mai importantă este siguranţa, clubul asigură protecţie completă clienţilor, prin intermediul a patru bodyguarzi.

Pe 27 septembrie, elevii romaşcani sunt aşteptaţi din nou să petreacă în clubul Black Wolf. Pentru fete, la miezul nopţii se vor oferi 30 de cocktail-uri non-alcoolice, care conţin şi acel energizant XS. „Ne bucurăm de o rată de participare foarte mare. Din cele 200 de invitaţii oferite, un procent de 95% se întorc la noi în seara petrecerii. Clubul este prezent pe piaţă de 14 ani, iar aici au crescut şi s-au distrat multe generaţii. De aceea, noi ne dorim să păstrăm tradiţia şi să oferim tuturor clienţilor noştri exact ceea ce îşi doresc”, a mai declarat Andrei Zamfiroiu.

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • BumBum 11 ani ago

    Mda, elevii si sampania, merg bine impreuna…mai ales daca ai carnetul de note, la 3 note de 10 ai o vodka gratis…

  • sergiu 11 ani ago

    alcoolul merge bine tare cu cartea , mai trage si ceva pe nas acolo in club , misto

  • Andrei 11 ani ago

    Nu e cazul clubului pe care il reprezint. Suntem de acord cu alcoolul in limita bunului simt, dar nu acceptam nicio activitate care duce la consum de droguri(nu primim persoanele care se ocupa cu asa ceva sau care au un comportament sugestiv). Cu respect!