Petrecere câmpenească la Bîra, „stricată” de polițiști

Petrecere câmpenească la Bîra, „stricată” de polițiști

Dimensiune text

 

Vineri, 17 aprilie, Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a emis un punct oficial de vedere, în replică la informații apărute în spațiul public referitor la un incident petrecut la finalul săptămânii trecute în comuna Bîra.

Conform IPJ Neamț, la data de 15 aprilie, utilizatorul unui cont de socializare a postat pe un grup de socializare din județul Neamț imagini și informații potrivit cărora, la data de 12 aprilie, primarul localității Bîra, alături de mai mulți cetățeni, ar fi organizat un picnic lângă o pădure din localitate, iar polițiștii nu ar fi dispus măsuri de sancționare a acestora.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a dispus, în regim de urgență, verificarea informațiilor vehiculate în mediul online, stabilindu-se faptul că, la data de 12 aprilie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe persoane fac un grătar în proximitatea pădurii din Bîra.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat zece persoane din județul Iași și Constanța, pe care le-au sancționat contravențional pentru încălcarea dispoziției Ordonanței Militare nr. 3, cu amenzi în cuantum total de 19.000 de lei. Totodată, celor în cauză li s-a solicitat să părăsească zona în care se aflau.

„Ne delimităm ferm de aceste informații false apărute în spațiul public, întrucât sunt realizate pentru a denigra imaginea polițiștilor, care în aceste zile sunt la datorie. Polițiștii desfășoară activități în vederea identificării utilizatorului contului de socializare și sancționării contravenționale a acestuia conform Legii 61/1991 R. Pentru a se preveni răspândirea și minimizarea efectelor asupra sănătății și vieții tuturor românilor, este foarte important ca fiecare cetățean să conștientizeze responsabilitatea pe care o are în acest sens, și nu doar prin intervenția coercitivă a autorităților statutului”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0