Petrecăreții, vizitați de Garda de Mediu

La sfîrșitul săptămînii trecute, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Neamț (GMN) au efectuat mai multe controale la locurile de agrement din județ.

 

Potrivit lui Neculai Bucșă, comisar șef al GMN, obiectivul controlului a fost respectarea normelor stabilite prin Legea picnicului, intrată în vigoare în acest an.
Comisarii noștri au împărțit pliante turiștilor și le-au adus la cunoștință pricipalele prevederi din Legea picnicului. Deocamdată, nu am aplicat nici o amendă, ci doar avertismente verbale. Oricum, din discuțiile pe care le-am avut cu cei ieșiți la iarbă verde, lumea e mult mai civilizată față de anii trecut. Începînd cu luna septembrie, vom lua legătura cu primarii comunelor din județ și vom încerca să identificăm principalele zone de interes turistic, care vor fi amenajate conform legii. Începînd cu anul viitor, cei care nu respectă legea vor fi amendați„, a precizat comisarul șef Neculai Bucșă.

Potrivit acestei legi, turiștii care nu respectă prevederile sale riscă amenzi de la 100 la 50.000 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0