Articol publicat în data de: mar, 16 Aug 2016



Petale de floare şi flori sufleteşti

 

ciobanu gheorghe am 03O reîntîlnire cu creaţia artistică a plasticienei Tereza Gogu se constituie, întotdeauna, nu ca o arcadă festivă, pe sub care trecem, pregătiţi fiind să respirăm atmosfera unui „dincolo” vernisat, ci drept o păşire spontană, prin iarba inundată de rouă şi în revărsarea, sărbătorească, dar tăcută, a primilor fiori cromatici, porniţi de la un soare abia trezit din somn. E o dimineaţă a fiinţării umane, în care plenitudinea existenţei reverberează în jur şi bucuria unor ajungeri, ca şi interogativul magellanic despre o nouă ridicare de ancoră, înspre un necunoscut care, pentru oricine, să rămînă şi mai neştiut.

În expoziţia de acum, găzduită, intim, de către Muzeul de Artă muşatin, în acest nou preludiu de toamnă, autoarea dăruieşte lirismul unui penel şi discreţia unei lumi duale, prin care floralul vegetal se alătură la florajul de lumină, emanat din privirile portretelor umane. Sînt cele două eflorescenţe ale planetei noastre, doritoare să absoarbă în ele infinitul firii, pe care, apoi, să-l reverse mereu înspre o aceeaşi nesfîrşire cosmică, învăluite fiind, acum, de sensibilitatea înţeleaptă a autorului.

Măiestria plastică a semnatarei a dăruit constelaţiilor florale o metamorfoză, abia oprită în clipa dinainte şi gata să reînceapă la următoarea zbatere de inimă, prin care acestea să se pietrifice diafan, spre a putea să înfrunte, liniştite, cavalcadele infinitului. De aceea, poate, creaţia sa florală pendulează, vizibil, între concretul sculpturii şi mirajul penelului, diminuîndu-se, astfel, pînă la totalitate, destinul lor de a fi „născătoarele” unor noi corole. Sînt, astfel, nişte cupe, din care emană vibraţii şi nuanţe, în care, niciodată, nu se vor zămisli porniri spre alte flori.

Gogu Maria Tereza expozitie 01Dialogînd, optic, cu ele, ajungem să ni le închipuim ca fiind fărîmele ultime, făuritoare de forme şi culori, din care e constituită lumea şi cărora, acum, autoarea le-a dăruit magnitudine şi contur. Un floral genetic şi nu germinativ, făuritor de cristalitate şi nu de generaţii florale. Și acest har al lor e mai mult simţit, pornind de la transparenţa firească a vaselor de sticlă şi a minusculei lumi acvatice găzduită de către acestea, de la amîndouă înţelepciunea florală absorbindu-le perfecţiunea tăcerii, ca şi vibraţia imperceptibilă a culorilor.

Apropiindu-ne, apoi, de „marea familie” a portretelor, ne întîlnim cu toate generaţiile unui aceluiaşi timp, unele învăluite în candoare, iar altele, în consolare. Nu e atît întruchiparea plastică a unui om, cît, mai mult, umanizarea unui astfel de întruchipări. Și aici penelul autoarei evadează discret înspre conturul sculptural al personajelor, chiar dacă cei surprinşi pe pînză se găsesc în pragul unei vieţi pline de necunoscut, sau la sfîrşitul unor îndelungate trăiri, încărcate de împliniri, ca şi de renunţări.

Pentru şevaletiana noastră Tereza Gogu, fiinţa umană, cu tot universul ei sufletesc, se retrage la ferestrele privirii, mai puţin deschise larg şi mai mult cu perdelele trase. Și adolescenţa, ca şi maturitatea, urmată de senectute, întreabă, se întreabă, sau amînă să întrebe. O portretistică interogativă, care doreşte, parcă, să nu ajungă, niciodată, la un liman concluziv. Sînt priviri care pătrund, nu doar în primele înfiorări interioare, ci ele merg şi mai adînc, înspre un abisal mereu fără răspuns. Faţă de certitudinea floralului marmorean, portretistica sa e plină de adîncime şi necunoscut, de căutări mereu tangenţiale. Fiecare personaj ascunde, într-o fărîmă de realitate telurică, un nesfîrşit de zbatere cosmică.

Operînd cu o viziune înţeleaptă – neoclasicism şi un romantism feminin discret -, Tereza Gogu e prezentă în toate lucrările sale în a dialoga cu oamenii despre „faţa văzută a lumii” şi frumosul ei spontan. Se îndepărtează de stări conflictuale, sau secvenţe sociale, retrăgîndu-se cuminte în universul său creativ şi redînd „cu minte” şi plastic tot ceea ce îi atinge privirea. O privire zămislită din darul proporţiilor, ca şi din harul unui cromatism imponderabil.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna septembrie 2006

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close