[FOTO] Peste o sută de participanți la turul ciclist al municipiului Roman

[FOTO] Peste o sută de participanți la turul ciclist al municipiului Roman

 

 

Sâmbătă, 22 septembrie, la ora 17, peste o sută de romașcani pe biciclete s-au adunat în Piața „Roman Vodă”, pentru a participa la turul municipiului Roman, dedicat „Săptămânii Europene a Mobilităţii”. Romașcani de toate vârstele – între care și primarul Lucian Micu -, de la cicliști de-o șchioapă până la persoane de vârsta a treia, au răspuns pozitiv cu această ocazie invitației organizatorilor, Primăria Municipiului Roman și Clubul MTB Roman.

Echipaje ale Poliției naționale, ale Poliției Locale și ale Jandarmeriei au asigurat bunul mers al desfășurării manifestării, întinsă pe circa 40 de minute, turul municipiului parcurgând traseul: Piața „Roman Vodă” – bulevardul Roman Muşat către giratoriul Florilor – strada Mihai Viteazul – către giratoriul Sagna – strada Islazului – strada Bogdan Dragoş – strada Renaşterii – strada Matei Millo – strada Moldovei – strada Vasile Lupu – Complex Sportiv şi de Agrement „Moldova” – strada Victor Hugo – strada Alexandru cel Bun – bulevardul Roman Muşat – Esplanadă statuie Roman Mușat.

Turul ciclist al Romanului este organizat de trei ori pe an, cu ocazia Orei Pământului, în luna martie, de zilele orașului, în luna mai, și în Săptămâna Europeană a Mobilităţii, în luna septembrie.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0