Peste jumătate din pachetele cu alimente au ajuns la beneficiari

Primăria Municipiului Roman informează că distribuirea alimentelor prevăzute în Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) se va desfăşura la depozitul amenajat la Clubul Petrotub, până la epuizarea cantităţilor alocate beneficiarilor din municipiu. Până la această dată, s-au prezentat peste 2.500 de beneficiari pentru a intra în posesia alimentelor, din cei 4.000 prevăzuţi în liste. „Precizăm ca distribuirea nu se încheie pe 16 ianuarie 2015, beneficiarii putând să se prezinte şi în zilele următoare pentru ridicarea acestora. Termenul amintit a fost stabilit orientativ, astfel încât activitatea Direcţiei de Asistenţă Socială să nu fie blocată de distribuirea alimentelor”, a precizat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Roman.

Municipiul Roman a primit, în total, 6.000 de pachete cu alimente, în ideea că există persoane care se încadrează în condiţiile necesare pentru a primi astfel de ajutoare, dar nu se regăsesc pe listele oficiale. Acestea vor primi şi ele ajutoare, pe liste suplimentare, pe baza unor documente doveditoare.


COMENTARII

WORDPRESS: 0