Prima paginăActualitate

Peste 60 de persoane sancționate marți, pentru nerespectarea măsurilor de protecție

Peste 60 de persoane sancționate marți, pentru nerespectarea măsurilor de protecție

Dimensiune text

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 200 de polițiști, polițiști locali și jandarmi, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate nouă acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurante și localuri publice, fastfood-uri, piețe, târguri, mall-uri precum și mijloace de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 54 de societăți comerciale / persoane fizice autorizate, 52 de mijloace de transport și au fost legitimate peste 1.446 de persoane. Echipele de control au depistat 65 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. De asemenea, o sancțiune contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 17.000 de lei.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0