Articol publicat în data de: vin, 13 Oct 2017



Peste 50 de jandarmi nemţeni au fost în misiune la unităţile de transfuzie sanguină din judeţ

 

În perioada 11-13 octombrie, cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ s-au alăturat campaniei umanitare ,,Dăruieşte viaţă! vino să donezi sânge!”, al cărei obiectiv îl reprezintă refacerea rezervelor de sânge, în condiţiile în care, în ultima perioadă de timp numărul donatorilor a scăzut, informează un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț.

În baza parteneriatului dintre Jandarmeria Neamţ şi Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Neamţ, peste 50 de jandarmi au ales să dedice o zi din viaţa lor pentru a dona sânge, în scopul completării rezervelor necesare salvării de vieţi omeneşti. Şi în anii precedenţi, jandarmii au fost implicaţi în astfel de acţiuni voluntare, astfel încât la nivelul instituţiei s-a creat o tradiţie în ceea ce priveşte acest demers.

„Reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Neamţ împreună cu jandarmii nemţeni lansează un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate, la vreme de grea încercare, de suferinţă şi de nevoie. Prin astfel de acţiuni, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile nemţenilor şi să arătăm că împreună suntem mai puternici, printr-un comportament civic responsabil. Donarea de sânge este un mod de a arăta că-ţi pasă de ceilalţi oameni din jurul tău!  Împreună putem fi MAI puternici! FII RESPONSABIL, DONEAZĂ ŞI TU!”, precizează reprezentanții Jandarmeriei Neamț.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close