Articol publicat în data de: lun, 13 Noi 2017



Peste 26.000 de bolnavi de diabet în județul Neamț

 

În fiecare an, în data de 14 noiembrie, în întreaga lume este marcată „Ziua Mondială a Diabetului”. În 2017, tema campaniei de informare-educare a populaţiei este „Femeile şi diabetul”. Scopul campaniei este conştientizarea populaţiei cu privire la factorii de risc în relaţie cu diabetul (fumat, consum excesiv de alcool, sedentarism, nutriţie dezechilibrată, obezitate, stres) precum şi simptomele de debut ale bolii.

Diabetul este una dintre cele mai frecvente boli cronice netransmisibile ale secolului XXI din categoria bolilor endocrine, care afectează în prezent peste 346 de milioane de oameni din întreaga lume, potrivit ultimelor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Prin complicaţiile sale, diabetul este principala cauză a orbirii, a amputaţiilor şi a insuficienţei renale. Prevalenţa diabetului este în continuă creştere, iar OMS estimează că până în 2030 numărul deceselor cauzate de diabet se va dubla.

„În judeţul Neamţ, în anul 2016 s-au înregistrat 1.762 cazuri noi de diabet zaharat din care: 270 cazuri de diabet zaharat tip I (insulinodependent) şi 1.492 cazuri de diabet zaharat  tip II (non-insulinodependent). La 31 decembrie 2016, erau rămaşi în evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ 26.212 bolnavi cu diabet zaharat. În primele nouă luni ale anului 2017 s-au înregistrat 1.447 cazuri noi de diabet zaharat din care: 259 cazuri de diabet zaharat tip I (insulinodependent) şi 1.188 cazuri de diabet zaharat  tip II (non-insulinodependent)”, informează Direcția de Sănătate Publică Neamț.

Pentru marcarea Zilei Mondiale a Diabetului, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, prin Compartimentul de Evaluare si Promovare a Sănătăţii, în parteneriat cu Spitalul Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz, Clinica „Sf. ANDREI” Piatra Neamţ şi Asociaţia Umanitară „CODRIN – Ocrotiţi copiii ce vor rămâne doar copii”, va organiza activităţi de informare-educare a populaţiei din Bicaz, Bicaz Chei, Bicazu Ardelean, Dămuc. Activităţile se vor desfăşura la Spitalul Orăşenesc Bicaz în datele de 14 şi 15 noiembrie, între orele 8.00 – 11.00, şi constau în determinarea glicemiei, a hemoglobinei glicate, măsurarea tensiunii arteriale, consiliere pentru un stil de viaţă sănătos şi distribuirea de pliante şi flyere de educaţie pentru sănătate persoanelor prezente.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>