Prima paginăActualitate

Peste 160 de persoane sancționate sâmbătă, pentru nerespectarea regulilor de protecție

Peste 160 de persoane sancționate sâmbătă, pentru nerespectarea regulilor de protecție

Dimensiune text

 

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 140 de polițiști și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate, au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri, precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 66 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 90 de mijloace de transport și au fost legitimate 1002 persoane. Echipele de control au depistat 168 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. De asemenea, 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 28.000 de lei.

În contextul creșterii numărului de infectări, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu COVID-19. Astfel, măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0