Articol publicat în data de: mie, 02 Noi 2016



Peste 120.000 de credincioși urmăresc slujbele pe Internet

 

pildestiÎn luna octombrie, 123.678 de credincioşi au urmărit sfintele Liturghii transmise pe internet din bisericile romano-catolice din zona Moldovei unde se află dispozitive de filmare.

Proiectul transmisiilor în direct prin internet a sfintelor Liturghii din diferite biserici din Dieceza de Iaşi a fost lansat în anul 2012. După patru ani, numărul bisericilor de unde se transmit Liturghii, Rozarii, Calea crucii, adoraţii euharistice sau concerte a ajuns la 18. Lista acestor biserici şi link-urile pentru a putea urmări online le găsiţi la adresa www.ercis.ro/video.

Oficiul pentru Comunicaţii Sociale din Dieceza de Iaşi a prezentat și o statistică a accesărilor video pe luna octombrie 2016 şi numărul maxim de vizitatori într-o zi. Pentru bisericile din zona Roman cu transmisiuni în direct pe Internet, cifrele sunt următoarele: Gherăeşti – 12.189 de persoane (1.807 de vizitatori la 16 octombrie 2016), Roman „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” – 8.155 de persoane (1.296 de vizitatori la 2 octombrie 2016), Săbăoani „Sfântul Mihail, Arhanghelul”: 7.832 de persoane (700 de vizitatori la 16 octombrie 2016), Pildeşti – 5.076 de persoane (726 de vizitatori la 9 octombrie 2016), Buruieneşti – 3.764 de persoane (448 de vizitatori la 16 octombrie 2016), Traian – 3.252 de persoane (469 de vizitatori la 30 octombrie 2016).

„Transmiterea Liturghiilor prin internet are menirea de a veni în ajutorul persoanelor bolnave sau înaintate în vârstă care nu pot participa la sfânta Liturghie în nicio biserică. De aceea se recomandă ca acolo unde sunt astfel de persoane, ceilalţi membri ai familiei să le faciliteze urmărirea acestor transmisii. De asemenea, mulţi dintre cei plecaţi în străinătate care nu pot ajunge la o biserică unde se celebrează în limba română sau le dor de locul natal, urmăresc aceste transmisiuni şi înregistrări. Pentru persoanele care pot merge biserică aceste transmisii nu înlocuiesc datoria fiecărui catolic de a participa duminica şi în sărbătorile de poruncă la sfânta Liturghie celebrată în biserică”, precizează un comunicat al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

De asemenea, Oficiul pentru Comunicaţii Sociale din Dieceza de Iaşi pune la dispoziţia celor interesaţi canalul de Youtube al episcopiei în care se găsesc emisiuni privind viaţa catolicilor din Moldova, înregistrări ale sfintelor Liturghii, interviuri şi alte materiale creştine. „Vă invităm să vă abonaţi la acest canal pentru a urmări ultimele publicaţii. Pentru a vizita canalul de Youtube al episcopiei accesaţi acest link: https://www.youtube.com/user/ercisro.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close