Personalul din Sănătate lucrează la capacitate maximă pe caniculă

Temperaturile ridicate provoacă numeroase probleme de sănătate atât persoanelor aflate într-o categorie de risc – copii, vârstnici sau persoane cu probleme cardiace, cât şi celor aparent sănătoşi, dacă se expun la soare timp îndelungat. Tocmai de aceea, Ministerul Sănătăţii a transmis tuturor instituţiilor din domeniul sanitar – spitalelor, Serviciului de Ambulanţă sau Direcţiei de Sănătate Publică – să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile fluctuante. „Serviciile de ambulanţă vor trece la alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere. Direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie, iar unităţile de primiri urgenţe trebuie să asigure numărul optim de personal şi cantitatea de medicamente necesare în tratamentul afecţiunilor specifice acestei perioade”, se arată în adresa transmisă de către Minister.

În realitate, situaţia este problematică în fiecare instituţie, deoarece şi aşa nu este personal suficient pentru a face faţă, uneori, tuturor solicitărilor, iar în această perioadă unii salariaţi şi-au luat concediu de odihnă, astfel că activitatea personalului rămas la lucru este şi mai îngreunată.


COMENTARII

WORDPRESS: 0