Permis auto contra sex, bani sau sticle de coniac

HomeActualitate

Permis auto contra sex, bani sau sticle de coniac

 

DNA permis autoDoi poliţişti şi un instructor auto au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru luare de mită, complicitate la luare de mită, folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi trafic de influenţă.

După 11 percheziţii efectuate miercuri, 8 iunie, în judeţele Covasna şi Neamţ – dintre care două la sediile serviciilor publice comunitare regim permise auto şi înmatriculare a vehiculelor din cele două judeţe, celelalte reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale -, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 8 iunie, a inculpaţilor: Ilie Cristian Filip, comisar de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamţ, în prezent detaşat la SPCRPCÎV Covasna – cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 fapte) şi complicitate la luare de mită (3 fapte) -, Costel Adrian Anton, agent principal de poliţie în cadrul SPCRPCÎV Covasna, în prezent delegat la SPCRPCÎV Covasna – cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (14 fapte) şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, respectiv Gabor Koter, instructor auto – cu privire la săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă.

A ajutat-o să completeze chestionarul în timp ce o supraveghea

Conform procurorilor DNA, în perioada 16 ianuarie – 28 aprilie 2016, inculpaţii Ilie Cristian Filip şi Costel Adrian Anton, având atribuţii pe linia de examinare a persoanelor la proba teoretică şi practică pentru obţinerea permisului de conducere, atât singuri, cât şi împreună, au pretins şi primit de la diferiţi candidaţi sume de bani cuprinse între 100 lei – 1.000 euro şi alte foloase necuvenite (de exemplu, mese la restaurante).

„În acelaşi context, în perioada 7 martie 2016 – 20 aprilie 2016, inculpatul Anton Costel Adrian, în aceeaşi calitate de examinator, a obţinut favoruri de natură sexuală de la o candidată, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv de a o ajuta pe aceasta să completeze chestionarul de la proba teoretică, în timp ce o supraveghea. Sumele de bani au fost remise celor doi inculpaţi atât personal cât şi prin intermediari, unul dintre aceştia fiind inculpatul Koter Gabor, instructor auto la o şcoală de şoferi. În perioada 21 – 25 aprilie 2016, Koter Gabor a pretins de la un candidat sumele de 1.200 de euro şi 1.000 de lei şi a primit o sticlă de coniac în valoare de 120 de lei, promiţându-i că-l va ajuta să promoveze proba practică şi teoretică pentru obţinerea permisului de conducere, în acest sens susţinând că are influenţă asupra unor examinatori din cadrul SPCRPCÎV Covasna. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 9 iunie 2016, inculpaţii Filip Ilie Cristian şi Anton Costel Adrian urmează să fie prezentaţi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie. DNA precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0