Prima paginăSlide news

Performanță la Arcadia: 2 aparate IRM 3 Tesla, în Centrele de Imagistică Medicală Arcadia

Performanță la Arcadia: 2 aparate IRM 3 Tesla, în Centrele de Imagistică Medicală Arcadia

Dimensiune text

 

Parte importantă a Rețelei Medicale Arcadia, cele 3 Centre de Imagistică Medicală completează un circuit integrat de servicii, gândite atent, în sprijinul pacienților. Coordonate de domnul Prof. univ. dr. Dragoș Negru, medic primar Radiologie și Imagistică medicală, Centrele de Imagistică Medicală Arcadia sunt dotate cu o tehnologie complexă care prezintă numeroase beneficii pentru pacienți. Echipa medicală este compusă din peste 20 de medici, cu competențe recunoscute.

Tehnologia 3Tesla: avantaje multiple pentru pacienți

IRM este metoda de explorare imagistică utilă în studiul tuturor regiunilor anatomice şi organelor. Tehnologia 3Tesla înseamnă rezoluție înaltă pentru un diagnostic rapid și exact.

Prof. dr. Dragoș Negru, coordonatorul Centrelor de Imagistică Medicală Arcadia: „În Centrele de Imagistică Arcadia Cicoarei și Nicolina funcționează, pentru prima dată în regiunea Moldovei, două aparate de rezonanță magnetică (RMN) de 3Tesla, Philips Ingenia, de ultimă generație.

Această premieră reflecta viziunea și filosofia Arcadia care are în centrul ei pacientul și implicit diagnosticul și tratamentul optim. Suntem convinși că este un mare pas înainte pentru medicina ieșeană, în perfectă concordanță cu aspirațiile noastre în oferirea de servicii medicale la cel mai înalt nivel pentru pacienții Arcadia.”

De două ori mai puternică, tehnologia 3 Tesla oferă avantajele multiple:

  • folosește semnale de radiofrecvență, complet neiradiante;
  • imaginile obținute sunt de calitate foarte bună, cu o rezoluție înaltă;
  • timp mai scurt de examinare;
  • supresia grăsimii este mai eficientă;
  • îmbunătățirea semnalului după administrarea substanței de contrast;
  • difuzia este mai rafinată;
  • secvența DIXON – caracterizarea mai bună a leziunilor hepatice de mici dimensiuni;
  • timpul de relaxare T1 crește cu 41%, ceea ce duce la creșterea contrastului;
  • confort sporit pentru pacient (gantry mai mare) – reducerea anxietății și a claustrofobiei.

În medicină, fiecare detaliu este important. Aparatele de imagistică prin rezonanță magnetică IRM Philips Ingenia 3 Tesla completează dotarea tehnologică de excepție din Centrele de Imagistică Medicală Arcadia. Pentru un diagnostic precis, echipa medicală corelează informații complexe și complete, obținute printr-o tehnologie revoluționară.

Lider în sănătate în regiunea de Nord-Est, Arcadia – Spitale și Centre Medicale oferă servicii medicale integrate, fondate pe o structură complexă, într-o continuă dezvoltare (Spital Multidisciplinar, Spital de Cardiologie Intervențională, 3 Centre de Imagistică Medicală, Maternitate, 6 Centre Medicale).

 

www.arcadiamedical.ro

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0