HomeSocialSanatate

Performanța în sănătate aduce salarii mari

Valerian Chelariu, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Roman

Valerian Chelariu, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Roman

Angajaţii din spitale sunt de acord cu salarizarea în funcţie de performanţă. Performanţa va fi evaluată şi de către colegi.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit cu reprezentanţii celor mai importante două federaţii sindicale din sistemul sanitar, Federaţia Solidaritatea Sanitară din România şi Federaţia Sanitas. Întâlnirea, organizată la solicitarea Ministerului Sănătăţii, a avut un caracter informal, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, adresând celor două structuri sindicale invitaţia de a participa la toate întâlnirile regionale ce se vor desfăşura în următoarea perioadă pe tema celor trei proiecte importante de lege aflate în dezbatere publică: Proiectul pilot de creştere a veniturilor, Proiectul pilot referitor la modificarea statutului spitalelor şi Răspunderea civilă a personalului medical (malpraxis).

„În privinţa proiectului pilot privind salarizarea în unităţile sanitare publice, rămânem la concluzia că «salariul actual» – înţelegând prin acesta salariul corespunzător categoriei şi treptei profesionale, şi nu salariul individual – trebuie să fie «salariul cel mai avantajos pentru salariat» la momentul implementării proiectului pilot. Proiectul pilot trebuie să reprezinte, în fapt, modelul pe care se va construi noua lege a salarizării în sistemul sanitar, respectiv compunerea venitului salarial din partea fixă, la care se adaugă sporurile pentru condiţii de muncă, gărzile şi partea variabilă ca rezultat al evaluării performanţei individuale şi al veniturilor suplimentare aduse unităţii, ceea ce înseamnă că trebuie să luăm în calcul aplicarea proiectului pilot pentru toate categoriile de personal din unităţile sanitare”, a apreciat Valerian Chelariu, preşedintele Federaţiei Solidaritatea Roman.

Potrivit acestuia, ministrul Eugen Nicolaescu a acceptat propunerea ca legea să se aplice medicilor şi echipei medicale, pentru celelalte categorii de personal urmând a se face o notă de trimitere către un act normativ care va reglementa salarizarea. „84% din salariaţii din sistemul sanitar au indicat că sunt de acord cu salarizarea în funcţie de performanţă. În privinţa procedurii de evaluare a salariaţilor, la propunerea Solidarităţii Sanitare, părţile au căzut de acord, în cadrul dezbaterilor grupului de lucru, asupra unei componente esenţiale a sistemului de evaluare, care va creşte în mod semnificativ obiectivitatea evaluării, respectiv evaluarea multi-focală, care presupune construirea evaluării pe cel puţin trei poli independenţi”, a mai spus Valerian Chelariu. Evaluarea ar urma să se facă de către şeful ierarhic superior, Serviciul de Resurse Umane (împreună cu organismele profesionale – acolo unde este cazul) şi colegi selectaţi aleatoriu.

Comentarii

WORDPRESS: 0