Percheziții la Nisiporești, la persoane bănuite de contrabandă cu țigări și alcool

Percheziții la Nisiporești, la persoane bănuite de contrabandă cu țigări și alcool

 

Marți, 25 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman. Perchezițiile au vizat două persoane juridice și patru persoane fizice, de pe raza localității Nisiporești, bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse accizabile.

„În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate următoarele bunuri deţinute în mod ilegal: 65 de pachete de ţigări, respectiv 1.300 de ţigarete, din Republica Moldova și Ucraina, și zece litri lichid incolor cu miros de alcool. Bunurile menţionate mai sus au fost ridicate în vederea confiscării urmând a fi predate la Camera de Corpuri Delicte a Poliţiei Municipiului Roman până la finalizarea cercetărilor. Polițiștii continuă cercetările în cele patru dosare penale privind săvârșirea infracţiunii de «Deţinere şi vânzare a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia», faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 270, alineatul 3, din Legea nr. 86/2006, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchetul Roman. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale”, informează un comunicat al IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0