Articol publicat în data de: vin, 08 Iul 2016



Percheziţii în Neamţ şi alte cinci judeţe după un prejudiciu de peste 1 milion de lei. Cinci suspecţi au fost arestaţi preventiv

 

inchisoare catuseJoi, 7 iulie, 44 de poliţişti din cadrul Serviciului Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Neamţ, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Investiţii Criminale, Serviciului Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase şi Serviciului Acţiuni Speciale, au pus în executare 33 mandate de efectuare de percheziţii domiciliare şi la sediul unor societăţi comerciale, situate pe raza judeţelor Neamţ, Suceava, Iaşi, Maramureş, Harghita şi Tulcea.

În urma acestor activităţi, s-au ridicat documente financiar contabile, fiind suspiciuni rezonabile că au fost folosite în comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată. Din primele cercetări, a rezultat un prejudiciu în valoare de 1.036.016 lei, reprezentând sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi impozit pe profit.

„Poliţiştii de investigarea criminalităţii economice au pus în executare 11 mandate de aducere, pentru tot atâtea persoane, care au fost conduse la sediul inspectoratului pentru audieri. Poliţiştii de investigarea criminalităţii economice au dispus reţinerea pentru 24 ore a şase suspecţi. În cauză sunt continuate cercetările şi faţă de alte persoane care au calitatea de suspect, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora, să fie dispuse măsuri legale. Toate aceste activităţi au fost efectuate sub supravegherea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, potrivit competenţelor atribuite de Codul de procedură penală al României”, precizează reprezentanţii IPJ Neamţ.

Vineri, 8 iulie, suspecţii reţinuţi au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă, care a dispus pentru cinci dintre aceştia măsura controlului judiciar, iar împotriva celui de-al şaselea suspect Tribunalul Neamţ a dispus măsura arestului la domiciliu.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close