Articol publicat în data de: mie, 17 Aug 2016




Percheziţii în Neamţ pentru evaziune şi spălare de bani

 

bani leiMiercuri dimineaţă, 17 august, poliţiştii au efectuat 38 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în 11 judeţe, între care şi judeţul Neamţ, la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul cauzat este de aproape 1.850.000 de lei şi peste 1.000.000 de euro.

La data de 17 august, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au efectuat 38 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Mureş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Cluj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi din municipiul Bucureşti.

Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2015 – iulie 2016,  administratorii unei societăţi comerciale din judeţul Mureş au stabilit o serie de relaţii comerciale fictive cu alte 15 firme din ţară. Poliţiştii au stabilit că administratorul în fapt al societăţii din judeţul Mureş ar fi intermediat cesionarea firmei, pe numele unei persoane interpuse, după care ar fi procedat la contactarea mai multor „clienţi”, cărora, contra unui comision prestabilit, le-ar fi furnizat facturi fiscale, care reflectau diverse operaţiuni fictive.

„Pentru crearea aparenţei de veridicitate, facturile fiscale aveau la bază contracte fictive, iar plăţile se efectuau în cont bancar, ulterior banii fiind retraşi în numerar şi returnaţi persoanelor care comiteau evaziunea fiscală, creându-se astfel premisele unor operaţiuni de spălare a banilor. Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii este de aproximativ 1.850.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi taxa pe valoare adăugată. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, acesta din urmă fiind estimată la peste 1.000.000 de euro”, precizează un comunicat al Poliţiei Române.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close