Percheziții în Neamț ale procurorilor de la Crima Organizată: fraude fiscale, criminalitate informatică, fals şi uz de fals

Percheziții în Neamț ale procurorilor de la Crima Organizată: fraude fiscale, criminalitate informatică, fals şi uz de fals

 

 

Miercuri dimineaţă, 16 mai, în cadrul operațiunii ZIUA Z, sub coordonarea Structurii Centrale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), procurorii din cadrul direcției au declanșat o amplă acțiune de combatere a fenomenului infracțional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de județe, inclusiv județul Neamț, şi a municipiului Bucureşti, fiind efectuate 238 de percheziții domiciliare, ce vizează nu mai puțin de 227 de suspecți.

În cadrul acestei operațiuni, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău au efectuat  30 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Buzău, Brașov, Ilfov, Bihor, Covasna, Neamț, Sălaj și Prahova, într-o cauză vizând destructurarea a trei grupări infracționale organizate, membrii acestora colaborând și interacționând între ei, grupuri ce erau profilate pe comiterea infracţiunilor din domeniul fraudelor fiscale (evaziune fiscală), fraude din domeniul criminalităţii informatice, infracţiuni de fals şi uz de fals.

Conform DIICOT, un prim grup infracţional organizat este format din trei cetăţeni libanezi şi patru cetăţeni români, care, în perioada 2011-2015, a creat un circuit economic, comercial și financiar fictiv, între mai multe societăți comerciale, create special în scopul eludării obligațiilor fiscale de plată către bugetul general consolidat al statului român. Prejudiciul cauzat este în sumă de 4.785.134 lei (din care 2.899.899 lei cu titlu de TVA și 1.885.235 lei cu titlu de impozit pe profit).

Pe parcursul activităţii infracţionale, liderul acestui grup infracţional organizat a avut nevoie în activitatea desfăşurată de o serie de documente de identitate falsificate iar pentru obţinerea acestora a apelat în anul 2016 la un suspect, care la momentul respectiv era angajat ofiţer al SJIPI Buzău (în prezent pensionat).

„Astfel, din cercetări s-a stabilit că suspectul făcea parte dintr-un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, profilat pe comiterea infracţiunilor din domeniul criminalităţii informatice şi falsificarea de documente de identitate. Liderul acestui grup, domiciliat în municipiul Braşov, avea şi rolul de a falsifica documente de identitate, respectiv cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere, cărţi de şedere temporară pentru cetăţeni străini (acesta fiind cunoscut drept unul dintre cei mai buni falsificatori de documente din ţară), din grupare făcând parte alte 14 persoane domiciliate pe raza a mai multor județe, inclusiv din municipiul București”, mai precizează comunicatul DIICOT.

La nivel național, acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene și luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, al Direcţiei Generale Anticorupţie și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. „Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, mai precizează comunicatul DIICOT.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0