Pensionari executați silit pentru 515.523 de lei

Din pensiile a peste 2.900 de nemţeni au fost reţinuţi, luna trecută, 515.523 de lei, pentru plata unor datorii către instituţii ale statului sau către furnizori de servicii.

Mii de pensionari din judeţul Neamţ au acumulat datorii către bănci, case de ajutor reciproc, primării sau către anumiţi furnizori de servicii, pe care nu au mai reuşit să le plătească, motiv pentru care, prin hotărâri judecătoreşti, s-a stabilit să se aplice o măsură de executare silită, respectiv punerea popririi pe pensie.

În luna septembrie 2015, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Neamţ a aplicat popriri din drepturile lunare de pensie pentru 2.929 de pensionari, suma totală reţinută în această lună fiind de 515.523 de lei.

„În relaţia pensionarilor cu diverse organe de executare (executori judecătoreşti, Administraţia Finanţelor Publice, consilii locale etc.), casa teritorială de pensii are rolul de terţ poprit, având obligaţia ca, după înfiinţarea popririi, acesta să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare şi să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare”, a precizat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al CJP Neamţ.

Cele mai frecvente motive pentru care se fac popriri sunt: hotărâri judecătoreşti, credite şi dobânzi restante la bănci şi case de ajutor reciproc, impozite şi taxe locale, amenzi, facturi la întreţinere neplătite de la asociaţiile de proprietari, debite restante comunicate de unităţi pentru foştii salariaţi, actuali pensionari, pensii de întreţinere copii sau soţi.

În ceea ce priveşte reţinerea din drepturile de pensie, aceasta se face prin respectarea dispoziţiilor articolului 728, alineatele 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, şi anume „Limitele urmăririi veniturilor băneşti”. Potrivit acestuia, „Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, sau până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii. Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel”.


COMENTARII

WORDPRESS: 0