Pensiile vor ajunge mai devreme, în decembrie

Programul de distribuire a drepturilor băneşti din pensii, aferent lunii decembrie, va fi devansat de Compania Naţională Poşta Română.

În perioada 11-21 decembrie, Poşta Română va achita în avans, la domiciliul beneficiarilor, drepturile băneşti aferente pensiilor de stat şi pentru agricultori, dar şi a pensiilor de veterani de război. Persoanele care nu vor fi găsite la domiciliu vor fi avizate şi vor putea să îşi ridice contravaloarea drepturilor sociale cuvenite la ghişeele subunităţilor poştale, în intervalul 24-31 decembrie. „Compania Naţională Poşta Română precizează că achitarea drepturilor de protecţie socială la domiciliul beneficiarilor în intervalele de timp mentionate se va efectua în condiţiile în care partenerii de convenţie (Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, casele de pensii sectoriale) respectă programul stabilit de comun acord, privind datele de virare a sumelor de plată”, se precizează într-un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română.


COMENTARII

WORDPRESS: 0