Peneș Curcanul a deschis un nou magazin

Joi, 11 octombrie, s-a deschis în Roman un nou magazin „Peneș Curcanul”, situat la intrarea în piață dinspre Pietonalul Ștefan cel Mare.

 

 

Magazinul a fost plin încă din primele minute de la deschidere, cumpărătorii apreciind calitatea produselor aflate în vînzare. Situat la intrarea în piață dinspre Pietonalul Ștefan cel Mare, magazinul vine în întîmpinarea cumpărătorilor cu o nouă înfățișare și cu o ofertă deosebită.
Magazinul nostru vine în întîmpinarea tuturor celor care apreciază gustul, savoarea și proprietățile cărnii de curcan, avînd în galantare o gamă variată de produse. În magazinul nostru se comercializează trei categorii de produse: carnea proaspătă în diverse forme (curcan întreg sau părți din curcan), semipreparate, cum ar fi cîrnați proaspeți, chifteluțe, mici de curcan sau delicioasele preparate din carne de curcan, salamuri, pastramă, tobă, pate, cremwurști. Toate aceste produse au un conținut redus de colesterol și sînt preparate fără aditivi sau conservanți, dovadă fiind și termenul de garanție redus al produselor, de la 6 la 8 zile„, a spus directorul general al magazinului, Ionuț Roșu.

Magazinul de la Roman face parte dintr-un lanț de nouă magazine, deschise la Iași, Suceava, Botoșani și Rădăuți.
Ne bazăm pe experiența acumulată în magazinele pe care le-am deschis deja și care au funcționat foarte bine„, a spus Ionuț Roșu.

Carnea de curcan reprezintă una dintre cele mai sănătoase sortimente de carne, avînd în vedere conținutul scăzut de grăsimi și colesterol „rău”, și este recomandată spre consum tuturor celor au un regim alimentar echilibrat și sănătos, dar și celor cu afecțiuni ale aparatului digestiv sau circulator.
Este ideală în diete medicale și în cure de slăbire, sau, pur și simplu, reprezintă o alternativă sănătoasă la alte tipuri de carne.
De asemeni, este recomandată pentru copii, intrucît asigură un complex de substanțe necesare dezvoltării normale a organismului.

Peneș Curcanul reprezintă o marcă a companiei Galli Gallo SRL din Codlea, județul Brașov, cu o experiență de peste zece ani în creșterea și abatorizarea puilor de carne.


COMENTARII

WORDPRESS: 0