Pe scurt

1 Mai, zi de muncă pentru poliţişti

În doar 24 de ore, pe data de 1 mai, poliţiştii au intervenit la 84 de evenimente semnalate prin 112, acţionând pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice a cetăţenilor. În majoritatea lor, sesizările au vizat solicitări pentru a se interveni în vederea aplanării unor scandaluri produse cel mai adesea în familii, pe fondul consumului de alcool, şi în locurile publice, pe fondul conflictelor spontane şi al consumului excesiv de băuturi alcoolice. Cele mai multe apeluri s-au înregistrat în zona Romanului – 12 la număr. Totodată, în această perioadă, poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, pe linia combaterii excesului de viteză şi a consumului de alcool, constatând 304 de abateri la regimul rutier, pentru care au aplicat amenzi în valoare de 49.560 de lei şi au reţinut zece permise de conducere.

Fără documente

În ziua de 1 mai, în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 de Poliţie Rurală Sagna, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada principala a satului Rotunda, comuna Doljeşti, au depistat în flagrant un bărbat de 63 de ani, care conducea un moped neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de articolele 334 şi 335 din Codul Penal.

Conducea băut

În seara de 1 mai, în jurul orei 23.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Săbăoani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Orizontului din localitate, au depistat un bărbat de 70 de ani, din Gherăeşti, care conducea un autoturism pe drumul public, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză se efectuează cercetări.


COMENTARII

WORDPRESS: 0