Pe scurt

Nu a putut fi salvat

Un bărbat de 42 de ani, din Roman, nu a putut fi salvat de cadrele medicale care au fost chemate de membrii familiei pentru acordarea primului-ajutor calificat. Pe corpul bărbatului, găsit marţi dimineaţă într-un apartament din zona Hotelului Roman, nu au fost găsite urme vizibile de violenţă. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii decesului. Un document important în anchetă va fi raportul necropsiei realizate în acest caz.

Închis pentru violare de domiciliu

În ziua de 20 iulie, în jurul orei 15.45, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 10 Dulceşti l-au depistat, pe raza comunei Negreşti, pe Daniel S., de 37 de ani, din Făurei. Acesta poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis Judecătoria Roman, fiind condamnat la trei ani şi o lună de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. Bărbatul a fost reţinut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Bacău.


COMENTARII

WORDPRESS: 0