Pe scurt

A verificat butelia

Pericol mare într-o gospodărie din localitatea Ruginoasa, sâmbătă, 30 mai, la orele după-amiezii. Proprietarul efectua verificarea buteliei cu flacără deschisă, iar scăpările de gaze prin furtunul de alimentare a aragazului au dus la izbucnirea unui incendiu. A fost apelat numărul unic de urgență 112, dar proprietarul și doi vecini au acţionat pentru localizarea incendiului până la sosirea pompierilor militari, care, datorită pompierilor de ocazie, au lichidat incendiul în scurt timp. În urma evenimentului au ars tavanul din lemn al bucătăriei, pe o suprafaţă de aproximativ zece metri pătrați, şi tocul uşii.

Foc la bloc

Sâmbătă seară, în jurul orei 20.14, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu pe faţada unui bloc de locuinţă de pe strada Miron Costin din Roman. Pompierii ajunși la fața locului au stins incendiul, în urma căruia a ars izolaţia din polistiren a blocului, pe o suprafaţă de un metru pătrat. Cauza probabilă a incendiului este fumatul în locuri nepermise.

Incendiu la fabrică

Mai bine de o oră s-au luptat pompierii romașcani cu focul care a cuprins duminică, 31 mai, o fabrică de peleți din Gherăești. Anunțul prin 112 a venit la ora 9.51, iar pentru intervenție au plecat spre locul incendiului două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Roman și o ambulanță SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul cuprindea compartimentul în care era depozitat rumeguşul şi era extins la pod şi acoperiş, cu degajare foarte mare de fum. Paramedicii au asistat-o medical pe soţia proprietarului, care a suferit un atac de panică, fără a fi transportată la spital. Pompierii au stins incendiul după operaţiuni ce au durat mai bine de o oră. Au ars acoperişul halei, din lemn şi ţiglă, pe o suprafaţă de 30 de metri pătrați, 700 de kilograme furaje şi  500 de kilograme de rumeguș. S-au degradat două utilaje din linia tehnologică de fabricare a peleţilor. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un uscător de rumeguş protejat termic necorespunzător.


COMENTARII

WORDPRESS: 0