Prima paginăPe scurt

Pe scurt

Dimensiune text

Arborii le-au adus dosare penale 

La sârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul  Postului de Poliție Transporturi Feroviare Roman, cu ocazia executării atribuțiunilor de serviciu pe traseul de cale ferată Sagna-Vulpășești, au depistat în flagrant două persoane care se aflau în liziera căii ferate și încărcau arbori într-o căruță staționată pe drumul agricol din imediata apropiere. În urma prinderii și legitimării persoanelor, s-a stabilit că doi bărbați de 21 de ani și 47 de ani, ambii din Sagna, au tăiat ilegal mai mulți arbori, specia salcâm, pe care intenționau să-i  sustragă.

În urma inventarierii materialului lemnos, făcută împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Horia, s-a constatat că 125 de arbori au fost tăiați ilegal, lemnul fiind confiscat și predat în custodia inginerilor silvici.

Polițiștii au întocmit dosar penal celor doi bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “pătrundere fără drept în zona de siguranță a căii ferate” și ”tăiere fără drept de material lemnos”.

Cursă periculoasă 

Polițiștii rutieri au avut un sfârșit de săptămână plin de activitate, din cauza evenimentelor rutiere care au avut loc în județ. Unul dintre accidente s-a produs vineri dimineață, pe DJ 207C, în localitatea Horia. Un bărbat de 36 de ani, din Roman, conducea un autoturism, în regim de taxi, pe DJ 207C și, conform primelor cercetări, nu a adaptat viteza de deplasare într-un segment de drum în curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 33 de ani, din Trifești. În urma impactului a rezultat rănirea pasagerei din autoturismul în regim de taxi, o tânără în vârstă de 23 de ani.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

Pentru o călătorie sigură în condiţiile scăderii temperaturilor şi apariţiei fenomenelor meteo specifice anotimpului rece, Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie, să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere, să evite acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare ale autovehiculului, să-și doteze autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece, să se asigure că sistemele de iluminare-semnalizare şi cele de climatizare funcţionează corespunzător, să utilizeze luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen, să păstreze o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă. De asemenea, în zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, să se asigure o mai mare atenție pietonilor. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, existând posibilitatea să nu se asigure corespunzător la traversare drumului.

COMENTARII

WORDPRESS: 0