Pe scurt

Identificaţi după cinci luni

După cercetări care au durat cinci luni, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cordun au reuşit identificarea şi depistarea a doi bărbaţi de 29 şi 40 de ani, ambii din Săbăoani, care sunt bănuiţi de un furt din locuinţă. Pe parcursul cercetărilor au fost desfăşurate două percheziţii la domiciliul celor două persoane, de unde poliţiştii au ridicat bunuri asupra cărora există suspiciunea că au fost folosite la săvârşirea infracţiunii din noaptea de 1 spre 2 august 2014, suma de 2.000 de lei, dar şi 39 de ceasuri şi scule de uz casnic a căror provenienţă nu a putut fi stabilită. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Fără permis

Miercuri seară, în jurul orei 19.00, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Dulceşti a oprit în trafic un bărbat de 35 de ani, din Iernut, judeţul Mureş, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15D, în afara localităţii Dulceşti. Oamenii legii i-au cerut conducătorului auto documentele, dar bărbatul nu a prezentat un permis auto. În schimb, a susţinut că deţine un permis de conducere eliberat în Ungaria, dar fără a arăta un document în acest sens. Poliţiştii au început verificările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.


COMENTARII

WORDPRESS: 0