Pe scurt

Încarceraţi pentru ultraj

Joi, 6 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 de Poliţie Rurală Sagna au desfăşurat activităţi de căutare şi i-au depistat pe Neculai H., de 21 de ani, şi pe Angelica H., de 56 de ani, din Nistria, care posedau mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Roman, ambii fiind condamnaţi la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În fapt, în după-amiaza zilei de 1 iunie 2013, inculpaţii au ameninţat cu moartea doi pădurari, cprora le-au spus că le-ar da foc la canton şi le-ar viola soţiile. Cele două persoane condamnate au fost escortate şi încarcerate la Penitenciarul Bacău.

A ţinut morţiş să conducă băut

Joi, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 de Politie Rurala Sagna şi ai posturilor de poliţie aferente secţiei au acţionat, în baza unui plan comun, pe linia prevenirii accidentelor rutiere în mediul rural. Astfel, în jurul orei 18.30, au depistat în trafic, în flagrant, un bărbat de 46 de ani, din Roman, care conducea un autoturism pe DN 15D, în localitatea Gâdinţi, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii i-au reţinut bărbatului permisul de conducere, fără drept de circulaţie, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. La aproximativ patru ore după acest incident, acelaşi bărbat a fost depistat în trafic de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Roman, în timp ce se afla în autoturismul oprit pe strada Traian, în mijlocul părţii carosabile. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că bărbatul de 46 de ani se afla sub influenţa alcoolului, iar în urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că i-a fost reţinut permisul de conducere în aceeaşi zi, neavând drept de circulaţie pe drumurile publice. Cercetările continuă atât sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, cât şi pentru conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are acest drept.


COMENTARII

WORDPRESS: 0