Articol publicat în data de: vin, 17 Feb 2012
Pe scurt | de către Teo Rusu



A luat foc de la gazolină. Avarie la conducta de gaz. Scandalul îl costă un an de pușcărie

A vrut să-și pună capăt zilelor, de supărare

Un bărbat a ajuns mai mult mort decît viu la Spitalul Municipal de Urgență Roman, după ce a vrut să-și ia zilele. Iulian G., de 36 de ani, din Horia, a fost adus, miercuri seară, la Centrul de Primire Urgențe din cadrul spitalului, unde a fost diagnosticat cu tentativă de suicid prin spînzurare și etilism acut. Potrivit cadrelor medicale, cel mai probabil, bărbatul a încercat să se spînzure din cauza unor conflicte în familie, pe fondul consumului de alcool. După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat la secția Psihiatrie, pentru îngrijiri de specialitate.

 

A luat foc de la gazolină

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a încercat să aprindă focul în sobă. Miercuri seară, cadrele medicale de la Ambulanța Roman au fost solicitate să intervină la locuința lui Bernard A., de 75 de ani, din Săbăoani, care a fost diagnosticat cu arsuri de gradul I-IV, pe 20% din suprafața corpului. Întrucît starea sa era destul de gravă, bătrînul, care suferea și de demență senilă, a fost transportat direct la secția de Arși din cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț. Potrivit cadrelor medicale, arsurile se datorează faptului că bătrînul a pus gazolină pe foc, iar focul s-a extins și i-a cuprins hainele.

 

 

A derapat… în pietoni

În seara de 15 februarie, în jurul orei 20.30, pe DJ 201 C, în localitatea Tămășeni, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea ușoară a două persoane. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Martin B., de 60 de ani, din Roman, conducea un autoturism, pe DJ 201 C, avînd direcția de mers către municipiul Roman, nu a adaptat viteza la condițiile unui drum acoperit cu zăpadă bătătorită, a intrat în derapaj și a acroșat doi pietoni – Petrea C., de 42 de ani, și Iosif B., de 37 de ani, ambii din comuna Tămășeni, care se deplasau regulamentar pe partea stîngă a drumului, pe aceeași direcție de mers cu autoturismul. Petrea C. a fost diagnosticat cu contuzie la gamba dreaptă, iar Iosif B. cu politraumatism, dar nici unul dintre ei nu a rămas internat. Cercetările sînt continuate de Poliția municipiului Roman.

 

 

Copil accidentat de o sanie

În ziua de 15 februarie, în jurul orei 15.30, pe DC 113 A, în satul Bălănești, comuna Bîrgăuani, un copil a fost accidentat de o sanie trasă de cal. Dorel C., de 40 de ani, din comuna Bîrgăuani, conducea o sanie tractată de un cal, pe DC 113 A. La un moment dat, acesta a surprins și accidentat ușor un minor, în vîrstă de opt ani, din comuna Făurei, care se deplasa pe partea carosabilă, pe partea dreaptă a direcției sale de mers. Minorul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis, cu excoriații faciale și nu a rămas internat. După producerea accidentului, Dorel C. a plecat de la fața locului, deplasîndu-se la domiciliu, unde a fost identificat de polițiști. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat că avea în aerul expirat o concentrație de 1,29 mg/l alcool pur. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

 

Scandalul îl costă un an de pușcărie

În ziua de 15 februarie, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Dulcești l-au depistat, în comuna Horia, pe Constantin N., de 69 de ani, din comuna Horia, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de doi ani, pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În fapt, în octombrie 2010, pe fondul consumului de alcool, a amenințat cu moartea și cu incendierea de bunuri două persoane, a distrus mai multe bunuri și a provocat scandal pe o stradă din comuna Horia. În aceeași zi, a aruncat cu pietre spre un autoturism, parcat în apropierea unui magazin, spărgînd parbrizul mașinii. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

 

Avarie la conducta de gaz

Miercuri seară, la ora 18.30, pompierii militari romașcani au fost alertați și au intervenit cu patru subofițeri și o autospecială pentru asigurarea măsurilor PSI (prevenirea și stingerea incendiilor), ca urmare a producerii unei avarii la o conductă de gaz metan de pe o proprietate privată, situată pe strada Bistriței, din municipiul Roman.

Pompierii militari au asigurat măsurile PSI pînă la sosirea echipei specializate din cadrul E.ON Gaz.

 

Și-a rupt mîna pe gheață

Miercuri, la ora 17.35, echipajul SMURD Roman a fost alertat și a intervenit în localitatea Trifești, pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Vasile G., în vîrstă de 22 de ani. Pacientul prezenta traumatism la mîna stîngă, provocat prin cădere. Paramedicii l-au evaluat din punct de vedere medical, i-au imobilizat brațul cu ajutorul atelelor din dotare, i-au aplicat gulerul cervical și l-au transportat la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Roman.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close