Se împlinesc, în aceste zile, nouă decenii de cînd căutătorul de poteci montane şi mînuitorul unui condei, peregrin şi el, părăsea această lume a „dimineţilor cu desagă” şi poposea în ultimul său sălaş, ferit de furtunile zbuciumate ale vieţii, în acea „cabană”, numită „vilă” a lui „Roman-Vodă” – Calistrat Hogaş. După atîtea „drumuri de munte”, au urmat, de atunci, pentru scriitorul nemţean, „munţi de tăcere”. A fost, aşa cum i s-a mai spus, un „Robinson Crusoe” al unei singurătăţi de piatră şi al unor cărărui, şerpuitoare printre brazi.
Prin formaţia sa profesională de magistru al clasicismului, dar şi ca posesor al unei deschideri spontane înspre „mai mare” şi cu mult umor, Calistrat călătorul ne rămîne ca un Corneille moldav ce a venit pe lume, pe undeva, nu departe de Humuleşti. Pentru el, toate îi erau superdimensionate, ca şi „munţii Neamţului” în lumea cărora s-a complăcut să rătăcească. Deşi montan, spaţiul din juru-i devenea, de la o „vorbă la alta”, tot mai mare şi mai fabulos, prefigurînd, astfel, pe plan estetic, viziunea de „expansiune cosmică” pe care a omologat-o, de acum, cosmologia contemporană. Peregrinările sale montane au în ele tocmai „acest baroc al cosmosului”, generat de acel îndepărtat în timp „big-bang” şi desfăşurat mereu după cele, de-acum populare, „trei minute iniţiale” ale universului.
Asemeni unui „Gulliver moldav” în „ţara uriaşilor”, rătăcitorul clasic Hogaş admiră nişte munţi şi „mai muntoşi” şi savurează, fripte pe jar, ciuperci cu apartenenţă la lumea basmului, toate din jur fiind supuse acestui zbor imagistic, devenit şi el „expansiune”.
Scrisul i-a fost numai o „călătorie de condei”, neîntîlnind, în drumurile vieţuirii sale, odihna unei „poposiri editoriale” gospodăreşti. Neprevăzuturi dramatice, de la o cotitură la alta a vieţii, au tot amînat ca drumeţul Hogaş să-şi întîlnească, undeva într-o „poiană a scriitorilor”, rîndurile sale aşternute, fericit, într-un volum „aşezat”. De aceea şi pînă azi şi de acum mai departe, creaţia literară a lui constituie, pentru istoria scrisului, un „sistem de ecuaţii cu mai multe necunoscute”. La fel de complexe şi de variate, aşa precum sînt şi cele „patru puncte cardinale” ale „Vilei” de la „Roman-Vodă”. O construcţie-obelisc asemeni Ceahlăului, ce oferă privitorului patru faţete, fiecare diferită de celelalte ca personalitate arhitecturală şi care, dacă îşi deschide intrarea, oferă călătorului o intimitate şi o penumbră de defileu montan.
În această „Vilă”, de multe ori scriitorul nostru moldav şi-a aşternut pe hîrtie, pe cînd a fost şi director al lui „Roman-Vodă”, „Amintirile” sale de drumeţie, rînduri care păstrează în ele farmecul hiperbolic al unor călătorii montane. E ca şi cum istorica zidire a acestui lăcaş ar fi devenit, în imaginaţia scriitorului, lucid şi nu fantezist, o altfel de „moară de vînt”, iar el, un nou „Don Quijote” al scriiturii, alături de o altă „Rosinantă”, acea a harului său scriitoricesc.
Dar cu nouă decenii în urmă, aici, în această „cabană”, Calistrat Hogaş se îndreaptă spre poteca unei ultime coborîri. Lasă în urmă „galaxiile” muntoase, se opreşte, fără putere, la nivelul de sus al „Vilei”, apoi coboară la parterul ei şi, la scurtă vreme, se opreşte în adîncimea măruntă a tăcerii veşnice. O tăcere lipsită de drumuri sau de poieni şi devenită, de acum, omagial, amintire.
de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna septembrie 2007
Comentarii