Articol publicat în data de: Dum, 22 Oct 2017



Patru minori au furat o mașină din Roman, s-au plimbat cu ea, apoi au dat două spargeri în aceeași noapte

 

În noaptea de joi spre vineri, 19 spre 20 octombrie, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Roman a depistat, pe strada Roman Mușat, un grup de trei tineri care aveau un comportament neadecvat, având și urme de var pe articolele de îmbrăcăminte. Aceștia au fost conduși la sediul poliției, unde le-a fost stabilită identitatea, respectiv toți minori, cu vârste de 17 ani (doi dintre aceștia) și 15 ani, având domiciliul pe raza județului Neamț. În urma cercetărilor, polițiștii romașcani au stabilit că aceștia sunt suspecți de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Conform IPJ Neamț, joi seara, 19 octombrie, în jurul orelor 22.00, unul dintre cei doi minori de 17 ani, însoțit de minorul de 15 ani și o fată minoră de 15 ani, au sustras un autoturism aflat într-o parcare amenajată situată pe raza municipiului Roman. Din municipiul Roman, aceștia s-au îndreptat spre localitatea Poienari, iar pe traseu l-au întâlnit pe al doilea minor de 17 ani, care s-a alăturat grupului. Din cauza unei defecțiuni a mașinii furate, cei patru minori au abandonat-o și au revenit în municipiul Roman cu un autoturism de ocazie.

Minorii s-au deplasat pe strada Anton Pann, unde, prin efracție, au pătruns într-un garaj, de unde au sustras mai multe bunuri, pe care le-au depozitat într-un autoturism abandonat. Minora de 15 ani a asigurat paza autoturismului abandonat, unde au fost depozitate bunurile sustrase, iar ceilalți minori s-au deplasat la un apartament situat la etajul I al unui bloc de locuințe, unde, prin efracție, au pătruns în interior și au sustras un TV LCD, un smartphone și o sumă de bani. După comiterea furtului, minorii au transportat bunurile la autoturismul abandonat. După comiterea acestui ultim furt, minora a rămas de paza la autoturismul abandonat, iar ceilalți trei minori s-au deplasat pe strada Roman Mușat, unde au fost opriți de o patrulă de poliție.

Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au depistat și minora de 15 ani, iar bunurile sustrase au fost recuperate integral și restituite părților vătămate. Cei patru minori au fost reținuți pe baza de ordonanță de reținere, pentru 24 ore, iar la data de 20 octombrie Judecătoria Roman a dispus arestarea băieților pentru o perioadă de 30 zile, iar împotriva minorei a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Hoți cu „palmares”, la 14 ani

Vineri, 20 octombrie, polițiștii romașcani au depistat doi minori, cu vârste de 14 ani, ambii domiciliați în Roman, iar în urma cercetărilor, s-a stabilit că aceștia sunt suspecți de comiterea, în luna septembrie a acestui an, a trei infracțiuni de furt și a două infracțiuni de tentativă de furt. Minorii au fost reținuți pe baza de ordonanță de reținere, iar la data de 21 octombrie Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close