Prima paginăSport

Patru locuri pe podium pentru judoul romașcan

Dimensiune text

Patru dintre cei șapte judoka romașcani de la Liceul cu Program Sportiv care au participat la întrecerile fazei zonale a campionatului național, de la Onești, grupa sub 21 de ani, au urcat pe podium, iar cinci au obținut calificarea la turneul final.

 

 

Antrenorii Constantin Ciobanu și Cristi Budoșcă au început anul în forță cu elevii lor și rezultatele încep să se vadă. Deocamdată, s-a trecut cu bine de faza etapelor de zonă și este îmbucurător că numărul sportivilor calificați în etapele finale este în creștere.

La Onești, concurs desfășurat în perioada 15-17 martie, Alexandru Dascălu, din postura de favorit principal, s-a impus în concursul de la categoria 60 kilograme. Ana Maria Dascălu, sportivă care evoluează și la grupa de vârstă imediat inferioară, ca și alți colegi ai săi, s-a situat pe poziția secundă la categoria 70 kilograme. Același lucru l-a reușit și George Nanu, la categoria 100 kilograme, iar Eduard Giosanu s-a clasat pe locul al treilea, la 81 kilograme. Toți s-au calificat la turneul final care va avea loc la Deva, în zilele 12-14 aprilie, la fel ca și Ioana Grumezescu, ocupanta poziției a cincea la 57 kilograme.

Celor de mai înainte se mai adaugă alte 13 calificări în faza finală a campionatelor naționale, obținute în urmă cu două săptămâni. Șase sportivi vor lupta pentru medalii în ultimul act al campionatului național sub 15 ani: Gheorghe Ciobanu (60 kilograme), Cătălin Crețu (42 kilograme), Ciprian Voinea (plus 66 kilograme), Rareș Rusu (46 kilograme), Vladimir Galiță (60 kilograme) și Cristian Oțel (plus 66 kilograme). Etapa finală a campionatului național va avea loc la Deva, în aprilie.

În finalele campionatului național școlar vor concura: Ana Maria Dascălu (70 kilograme), Andrei Corduneanu (50 kilograme), Eduard Giosanu (categoria 81 kilograme), George Nanu (plus 90 kilograme), Mugurel Hăisan (50 kilograme), Costin Pricopie (90 kilograme) și Răzvan Nistor (66 kilograme). Finalele naționalelor școlare vor avea loc la sfârșitul acestei luni, în 28 și 29 martie, la Miercurea Ciuc.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • MIHAELA LUMINITA 8 ani

    BRAVO LOR…!!!!!! MULT SUCCES LA COMPETITII …!!!!!! IN SPECIAL MULT SUCCES LUI ANDREI CORDUNEANU…!!!!