Patru copii din Roman au ajuns intoxicați la spital, după ce li s-ar fi dat să bea alcool cu pastile

Patru copii din Roman au ajuns intoxicați la spital, după ce li s-ar fi dat să bea alcool cu pastile

 

 

Joi seară, 30 mai, patru copii din Roman au ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Roman, intoxicați cu alcool și pastile. Cadrele medicale ale spitalului le-au acordat îngrijiri medicale și, după ce au aflat că un adult ar fi fost cel care le-ar fi dat să bea combinația care i-a trimis la spital, a fost anunțată Poliția. Doi dintre copii sunt frați, copiii nu sunt instituționalizați și nici nu fac parte din familii dezorganizate.

Conform reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență Roman, pacienții erau patru copii, două fete și doi băieți, cu vârste de 12 și 13 ani, elevi la o școală din Roman, care au fost aduși la Centrul de Primire Urgențe (CPU) al spitalului în jurul orei 18. „Simptomatologia acestora cuprindea tulburări digestive, cu greață și vărsături, bradilalie – nu vorbeau coerent –, vedere dublă și amețeli. Copiilor li s-au acordat primele îngrijiri medicale la CPU, după care au fost direcționați către secția Pediatrie, pentru o consultație de specialitate pediatrică”, a precizat directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman, medicul Oana Onu.

Directorul medical al spitalului a adăugat că, în urma informațiilor primite de la aparținători, doctorul de gardă de la secția Pediatrie a ridicat suspiciunea de intoxicație cu o substanță necunoscută, dar a și fost anunțată Poliția, pentru că din declarații ar fi fost vorba despre o persoană adultă care le-ar fi dat copiilor să bea dintr-o sticlă.

„Pentru că noi nu avem posibilitatea la Spital să facem o testare toxicologică pentru a afla exact natura substanței implicate, li s-a propus ca alternativă părinților și copiilor să fie trimiși cu ambulanța la Iași, pentru testare. Trei părinți au refuzat, iar un părinte a acceptat și, împreună cu fetița, au fost direcționați la Iași, unde, în urma testelor, a venit rezultatul de intoxicație cu benzodiazepine (n.r. – clasă de  clasă de medicamente psihotrope) și alcool”, a mai precizat medicul Oana Onu.

Conform reprezentaților IPJ Neamț, în acest moment polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0