Articol publicat în data de: vin, 08 Iun 2012



Patronii, cu biciul pe salariaţi

Odată cu declanşarea crizei economice, tot mai mulţi angajaţi efectuează ore suplimentare pentru a nu-şi pierde locurile de muncă. De multe ori, deşi sînt pontate de angajatori, orele suplimentare efectuate nu sînt plătite. Din fericire, în judeţul Neamţ, suprasolicitarea la muncă nu a condus la decese.

 

În timp ce patronii „pun biciul” pe salariaţi în speranţa unei creşteri a productivităţii cu resurse umane scăzute, angajaţii riscă să se aleagă cu grave afecţiuni fizice şi psihice, conform studiilor realizate de specialişti.

Un astfel de studiu arată că două treimi dintre angajaţii din România efectuează ore suplimentare, majoritatea neplătite.

Inspectoratele teritoriale de muncă  din ţară au umplut cu amenzi patronii care nu respectă legea în ceea ce priveşte munca suplimentară şi repausul săptămînal. Sancţiunile au avut drept ţintă mai ales firmele din domeniul activităţilor de contabilitate, intermedieri financiare, consultanţă în domeniul fiscal, precum şi cele din domeniul industriei, confecţiilor şi panificaţiei. Patronii nu respectă durata legală a timpului de muncă, dar nici prevederile legale privind pauza de masă, concediul de odihnă, evaluarea riscurilor pentru sănătatea şi securitatea în muncă, asigurarea supravegherii medicale adecvate a salariaţilor.

De mai multe ori, am primit sesizări privind prestarea de ore suplimentare de către salariaţi fără ca acestea să fie şi plătite. Verificările efectuate au arătat că, în general, aceste ore suplimentare sînt încrise în pontajele individuale – astfel încît angajatorii să prevină anumite probleme ce pot apărea în cazul unor accidente de muncă – însă salariaţii nu sînt plătiţi suplimentar. Din fericire, în Neamţ nu s-au înregistrat, oficial, cazuri de stres şi consum nervos, de afecţiuni medicale sau de decese ca urmare a suprasolicitării la locul de muncă„, a precizat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, jurist Nicolae Hîrlea.

Recent, o angajată din Bucureşti a murit din cauza suprasolicitării la locul de muncă, fapt care a convins unii parlamentari sa ceară modificarea legislaţiei privind sănătatea şi securitatea în muncă, astfel încît angajaţii să efectueze ore suplimentare doar după semnarea unui acord scris în acest sens, iar îmbolnăvirea sau decesul din cauza efectuării de ore suplimentare la muncă să fie încadrate în categoria accidentelor de muncă şi să fie sancţionate ca atare.
Codul muncii prevede că timpul legal de muncă este de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămînă. Maximul de ore pe care o persoană le poate lucra este de 48 de ore pe săptămînă, aici fiind incluse şi orele suplimentare.

 

Știrea are 2 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. Gaspar spune:

    sa se incerce si in constructii cat si la firma de paza de la Arcelor Mittal Roman. 😉

  2. maria spune:

    Despre ce locuri de munca vorbiti???Despre ce patroni vorbiti?Nu vedeti ca cei care reusesc, cat de cat, sa supravetuiasca in afaceri, sunt din ce in ce mai putini? O solutie ar fi ca acei angajati care se simt „biciuiti” sa nu accepte acele conditii de munca sau sa se angajeze in sistem bugetar.
    P.S. Le urez tuturor angajatilor , fie din sistem privat, fie din sistem bugetar, sa devina „PATRONI”.!!!!!Dar, sa stiti, ca nu veti lucra 8 ore/zi, 40 ore pe saptamana, concediul de odihna nu exista, pauza de masa, de fapt este cina luata la orele 23.00. etc Asa ca aveti grija ce va doriti!!!!!

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close