Patroni sancționați pentru munca „la negru”

Patroni sancționați pentru munca „la negru”

 

 

În perioada 1 – 31 mai, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ a efectuat 329 controale, ocazie cu care s-au constatat 419 deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 122 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 177.500 lei, informează un comunicat al ITM Neamț.

În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, nouă inspectori de muncă au realizat 150 vizite de control şi evaluare la unităţi economice şi au aplicat 107 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 16.000 lei. La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate în luna mai 13 evenimente de muncă: 13 cu incapacitate temporară de muncă (cădere la acelaşi nivel/de la mica înălțime, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, accident de circulație/traseu).

În domeniul relaţiilor de muncă, 12 inspectori de muncă au controlat 179 de agenţi economici. Cu prilejul controalelor au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 161.500 de lei, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003, modificată şi completată şi ale HG nr.905/2017. La șapte angajatori au fost depistate opt cazuri de muncă nedeclarată. Au fost dispuse șase măsuri şi s-au aplicat șapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 160.000 de lei.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0