Partidul violet răspunde de asfaltul din județ

Dacă lucrurile merg așa cum vrea președintele Tărâță, toți USL-iștii vor fi schimbați din calitatea de membri ai AGA sau CA. Ședința în care se vor dezbate proiectele de hotărîre va avea loc joi. Ordinea de zi cuprinde șapte proiecte. Noua majoritate este formată din consilierii APEL și cei ai PP-DD. Prețul acestei înțelegeri este scoietatea Drupo.

 

Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Culiță Tărâță, vrea să-și ia revanșa pentru tentativa consilierilor Uniunii Social-Liberale (USL) de a schimba vicepreședinții, care a avut loc săptămîna trecută. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare care se va desfășura joi, 16 august, sînt trecute șapte proiecte de hotărîre. Cinci dintre acestea vizează schimbări în cadrul adunărilor generale ale acționarilor (AGA) și ale consiliilor de administrație (CA) din cadrul unităților juridice subordonate Consiliului Județean Neamț. Schimbările îi vizează pe consilierii USL, ceea ce înseamnă că grupul consilierilor APEL a ajuns la o înțelegere cu cei din PP-DD.

Astfel, președintele CJ Neamț, inițiatorul proiectelor, dorește înlocuirea lui Dorinel Ursărescu din cadrul AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”. Dacă al patrulea proiect de pe ordinea de zi va fi votat de majoritatea consilierilor, Vasile Pruteanu nu va mai fi membru în CA al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț. În expunerea de motive care însoțește respectivul proiect de hotărîre se specifică faptul că „pe perioada mandatului de patru ani, membrii Consiliului de Administrație pot fi revocați din funcții de către cei care i-au numit, iar pe funcțiile rămase vacante sînt numiți noi membri, pînă la expirarea mandatului în curs„. Culiță Tărâță dorește ca Vasile Pruteanu să fie exclus și din cadrul CA al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Fostul președinte al CJ Neamț este reprezentant titular în CA, împreună cu colega sa din legislativul județean, Emilia Arcan.

Proiectul de hotărîre mai propune și „desemnarea unui reprezentant supleant al Consiliului Județean Neamț în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, alături de doamna Nadina Simion„, „desemnarea unui reprezentant titular al Consiliului Județean Neamț în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului de Psihiatrie «Sfîntul Nicolae» Roman, în locul domnului Bogdan Onu” și „desemnarea a doi reprezentanți supleanți ai Consiliului Județean Neamț în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului de Psihiatrie «Sfîntul Nicolae» Roman, dintre care unul în locul domnului Gabriel-Lucian Vișan, celălalt loc de supleant fiind neocupat„.

Și structura Autorității Teritoriale de Ordine Publică Neamț urmează a fi modificată. Președintele CJ Neamț dorește înlocuirea „domnilor Adrian Bourceanu, Vasile Murariu și Dan-Gabriel Pavăl cu alți trei consilieri județeni„.

În ultimul proiect de hotărîre de pe ordinea de zi se dorește „înlocuirea domnilor Dan-Vasile Constantin, Vasile Nica, Vasile Pruteanu și Neculai Pușcașu din calitatea de reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a Societății Comerciale TROLEIBUZUL SA Neamț, precum și a domnilor Neculai Andoni, Andrei Ignat, Dorinel Ursărescu și Gabriel- Lucian Vișan din calitatea de reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a Companiei Județene APA SERV SA Neamț„.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, este în concediu pentru cîteva zile și nu a putut formula un punct de vedere cu privire la proiectele care vor fi dezbătute joi. Vicepreședintele CJ Neamț, Gabriel Farcaș, spune că președintele „vrea să continue ceea ce a început„, dar nu a intrat în detalii, avînd în vedere că cei din PP-DD au votat în funcție de propriile interese, fără a ține cont de protocolul semnat la nivel de județ cu APEL.

Oricum, în AGA a societății Drupo, situația rămîne neschimbată, Consiliul Județean fiind reprezentat de PP-DD-iștii Nadina Simion, Iulia Șerban și Ciprian Șerban. Aceste funcții au fost cele mai disputate – întrucît Drupo se ocupă de asfaltarea drumurilor din județ – și motivul pentru care, în ultima ședință care a avut loc, pe 31 iulie, PP-DD a dat mîna cu USL.


Articol mai nou
Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 0