Partida Micu – Pera: 1-0. Urmează prelungiri

Home

Partida Micu – Pera: 1-0. Urmează prelungiri

 

Conflictul dintre fostul antrenor al echipei de handbal HCM Roman, Florentin Pera, și conducerea noii entități sportive, CSM Roman, nu s-a încheiat, dar un prim rezultat a fost dat de Federația Română de Handbal (FRH) în favoarea autorităților locale. După ce, în luna mai, contractul lui Florentin Pera a fost încheiat brusc (pe fosta entitate HCM Roman mai avea contract până în mai 2017) și nu a mai fost prelungit, antrenorul a făcut plângere la FRH.

lucian-micu-florentin-pera

 

Jocul conducerii CSM Roman

Florentin Pera a solicitat, considerând că înființarea CSM Roman este ilegală, ca toate drepturile acestei entități asupra echipei de handbal să fie eliminate. Comisia de memorii a FRH nu a avut aceeași părere.

„În data de 29 septembrie s-a soluționat memoriul domnului profesor Pera Constantin Florentin. Comisia de memorii a FRH a respins toate solicitările acestuia, găsindu-le neîntemeiate și nefondate. În cadrul Federației, dacă clubul, un membru afiliat, un jucător sau antrenorul are o problemă, se poate adresa acestei Comisii de memorii, un fel de instanță sportivă în cadrul FRH. Florentin Pera a reclamat că nu ne-am achitat obligațiile de plată până la 31.05.2017, a cerut să ne fie retras dreptul de transferuri pe CSM Roman, ca echipa să nu fie acceptată în campionat sau în Cupele Europene, toate în baza faptului că el se consideră antrenorul echipei. Noi am trimis documentele la FRH, de la hotărârea de Consiliul Local cu privire la înființarea CSM Roman, hotărârea Consililiului de Administrație care a aprobat afilierea și participarea în Liga Națională, faptul că suntem înscriși în Cupele Europene și… nu sunt probleme. Membrii comisiei au considerat că trecerea de la o entitate la alta s-a făcut corect”, a precizat viceprimarul Lucian Micu, în a cărui subordonare se află acum Club Sportiv Municipal Roman, care înglobează toate sporturile practicate în municipiu.

Florentin Pera mai are o cale de atac la Consiliul de Administrație al FRH. Conform contractului, acesta nu poate să acționeze administrația locală în judecată. Nici administrația locală spune că nu vrea să se îndrepte împotriva acestuia, dar îi cere să predea echipamentul cu sigla HCM Roman.

Jocul fostului antrenor

Un nou termen în disputa de la federație dintre antrenorul Florentin Pera și clubul romașcan va avea loc luni, 24 octombrie. Pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal se află și discutarea apelului antrenorului Pera împotriva Hotărârii Comisiei de Memorii nr. 233/21.09.2016 a federației.

Pentru Ziarul de Roman, antrenorul Florentin Pera a declarat că, la recomandarea avocatului care îl reprezintă în demersul de la Federație împotriva clubului din Roman, nu va comenta cazul în acest moment. Florentin Pera a precizat, însă, că, în cazul în care Federația Română de Handbal nu se va pronunța în favoarea sa, urmează a se adresa instanțelor civile.

Rămâne de văzut cum se va finaliza acest scandal care a pornit de la schimbarea denumirii clubului și de la faptul că, pe noua entitate, CSM Roman, contractul lui Florentin Pera (în vigoare până în mai 2017 pe HCM Roman) nu a mai fost reînnoit.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 8
  • Domnilor ziaristi postati ce va dicteaza domnul Micu? De ce nu sunt postate toate mesajele?

    • La acest articol ati mai postat cu alte doua pseudonime – Telu si Denis. Va rugam sa alegeti un singur pseudonim pentru postarea comentariilor. Multumim

      • Nu se poate sa acceptati magariile acestui om Mic, care conduce totusi un oras. Domnule Primar va rugam masuri urgente, altfel se banuieste altceva….

  • Leontin 7 ani ago

    MICU – o mizerie de om fara nici o valoare , cu proces in curs de incompatibilitate . In curand la mititica . A distrus handbalul din Roman la care s-a muncit 10 ani sa fie in fata . In 4 zile doua infrangeri rusinoase cu echipa din Ungaria de pe locurile 10-11 ? Rusine Micule , te razboiesti cu cel care te-a facut mare , fara merite ? Rusine ! O sa platiti cat de curand toate faradelegile voastre politice in frunte cu Leoreanu, care vrea sa fuga in parlament, sa se stearga urmele ..

  • VICTOR 7 ani ago

    Hotararea de a-l elimina pe PERA s-a dovedit a fi neinspirata. Cu noul antrenor echipa nu straluceste. Vinovat este doar micu care trebuie demis. Ce am previzionat in vara s-a adeverit in toamna. Asadar, micu – afara !

  • aici este vorba de bani multi la mijloc si nu numai din salarii ,amandoi au ,,moace’ de motani blanzi dar au ghearele mari si la luat si la sfasiat ,pacat ca pe handbal se ,,invart’bani grei iar celelalte discipline mai nimic ,exemplu copilasi de la lupte in caz de accidentare daca au nevoie de un ,,tomograf „,nu sant bani dar la handbal da ,afaceri veroase ,subliniez parere pur personala ,caci oficial trebuie si dovezi altfel barfa ieftina !!!!

  • Daca va uitati la rezultatele echipei,scorul e macar 1-1,asta ca sa fiu indulgent.Si totusi ar merita antrenorul Pera un plus,tinand cont ca vicele anunta deja sanctiuni la echipa!!!

  • A trecut si meciul cu Craiova. Se inmultesc infrangerile desi lotul este bunicel, dar exista un factor perturbator pentru care palaria este prea mare si stie cum sa gestioneze situatia, Nu este posibil ca jucatoarele de 9 metri sa se calce pe picioare cand sunt in atac si sa stea risipite pe semicerc in aparare.Un antrenor stie sa aseze pe table de joc macar jucatoarele si sa le spuna sa isi vada fiecare de postul ei, nu sa se dulbele una pe alta. Poate Aurelian rosca ar fi o solutie daca Florentin pera nu este bine vazut.