Parteneriat muzeu – şcoală pentru educație

Proiectul s-a derulat în 12 unităţi de învăţământ, fiind implicate 146 de cadre didactice, care au îndrumat peste 2.000 de copii. 

Muzeul de Istorie din Roman a organizat duminică, 17 mai, activitatea finală a proiectului „Cultură, artă şi educaţie”, derulat împreună cu unităţi de învăţământ nemţene. La eveniment au participat doctor Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, profesor Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, şi psiholog Emilia Ţuţuianu, directorul Editurii „Muşatinia”.

muzeu 02„Proiectul «Cultură, Artă şi Educaţie» – dedicat Zilei Internaţionale a Muzeelor, care se sărbătoreşte pe 18 mai, a fost conceput astfel încât copiii să cunoască bunurile culturale. În cadrul acestui proiect au fost desfăşurate activităţi în instituţiile de învăţământ şi la muzeu. Alături de colega mea, restaurator Ana Lăcrămioara Băcăoanu, am promovat obiecte din colecţiile Muzeului de Istorie Roman, am prezentat copiilor itinerariul parcurs de acestea din momentul descoperirii lor în siturile arheologice şi până ajung în circuitul expoziţional. Prin jocuri de tip puzzle, fiecare copil a reconstituit un vas, simulând, astfel, activitatea de restaurare, iar în timpul orei de creaţie, îndrumaţi de cadrele didactice, au realizat lucrări folosind diverse tehnici”, a spus coordonatorul de proiect doctor Otilia Mircea.

Prezent la eveniment, primarul Leoreanu a înmânat diplomele pentru unităţile şcolare implicate în proiect. „În aceste zile au avut loc foarte multe activităţi educaţionale. Educaţia este foarte importantă. Nu vorbesc din postura de profesor, ci şi din cea de participant la viaţa cetăţii. După al doilea război mondial, Japonia a încercat să-şi repare rănile. Cel mai mare buget l-a dat educaţiei, de 11,72%. România nu reuşeşte să aibă nici la 6% dintr-un buget care nu va putea fi asemuit niciodată cu cel al Japoniei. Din păcate, nici procentul de 6% nu poate fi atins. Educaţia este reduta de pe care, urcându-ne, putem să construim un edificiu naţional important. Felicit cadrele didactice implicate în acest proiect”, a precizat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

muzeu 03Proiectul s-a derulat în 12 unităţi de învăţământ, şcoli şi grădiniţe, fiind implicate 146 de cadre didactice, care au îndrumat peste 2.000 de copii, preşcolari şi elevi din clasele primare şi gimnaziale.

Echipei de proiect i s-a alăturat şi psiholog Emilia Ţuţuianu, directorul Editurii Muşatinia. „Împreună cu Editura «Muşatinia», vom realiza un album al proiectului «Cultură, Artă şi Educaţie» derulat împreună cu cele 12 unităţi şcolare din judeţ”, a spus iniţiatoarea proiectului.

Momentele artistice ale activităţii au fost asigurate de elevii: Teodora Arabu, Maria Arabu, Eduard Trifan şi Ştefan Ciprian Buzdugan, îndrumaţi de profesoarele Lia Voinea şi Viorica Burlacu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0