Articol publicat în data de: lun, 10 Oct 2016



Parteneriat cu ARDNE: Hub de afaceri în județul Neamț

 

consiliul-judetean-cj-sedinta-10octombrie-1Luni, 10 octombrie, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Județean Neamț,  cu şase proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. Astfel, s-au aprobat organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Neamţ, regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, cât şi planurile de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2017. Un proiect de hotărâre a privit și înfiinţarea unui Hub de afaceri în județ.

„Am aprobat, de principiu, încheierea a două parteneriate extrem de importante pentru judeţul Neamţ cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est. Unul dintre ele se referă la depunerea unui proiect în cadrul Programului România Start Up Plus, ce va contribui la susţinerea înfiinţării şi funcţionarii întreprinderilor cu profil nonagricol din zonele urbane, iar cel de-al doilea se referă la înfiinţarea unui Hub de afaceri. Acest proiect va veni în sprijinul dezvoltării afacerilor noi, dar şi a celor existente, prin punerea la dispoziţie a unor resurse precum spaţiul fizic, posibilitatea dezvoltării de parteneriate, organizarea de traininguri şi alte facilităţi”, a declarat Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ.

În privința proiectului Start-up plus, activitățile pe care ar urma să le deruleze CJ Neamț sunt de tipul: activități de marketing, informare, atragere a grupului țintă, încheierea de parteneriate cu alte CJ-uri din regiune. În ceea ce privește înființarea unui incubator de afaceri, conform expunerii de motive înaintate consilierilor județeni, acesta ar urma să încurajeze și să faciliteze dezvoltarea de noi afaceri sau a unor afaceri existente printr-o serie de resurse: spațiu fizic, activități de mentoring, coaching, training, dezvoltarea de parteneriate.

 

Știrea are un comentariu
Lasă un comentariu mai jos
  1. Moshu spune:

    Adica…cum ?! ARDNE = Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est ?!! si ce afaceri poti face cu un…,,Hub” ?!! (hub (engl) = buric !!! (Hub of the earth = buricul pamantului !)
    PS In ROU romgleza e…limba ,,oficiala” !

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat: