Părinții refuză să monitorizeze centrele de examen

Dimensiune text

Părinții elevilor din mediul rural nu sunt interesați să se înscrie ca observatori pentru a monitoriza modul cum se desfășoară probele Evaluării naționale în școala lor. Deși fiecare școală are dreptul de a numi și acredita la comisiile de examen observatori din partea părinților, numărul cererilor primite la inspectoratul școlar este mult mai mic decât numărul școlilor care sunt centre de examen.

 

 

„Nu toate școlile au trimis cereri, chiar din partea unora am primit documente prin care se specifică foarte clar că nu doresc să propună observatori din partea comitetului de părinți. Cele mai multe școli care ne-au trimis astfel de documente sunt școli din mediul rural”, a spus inspectorul școlar Elena Laiu, coordonatorul evaluării naționale în județul Neamț.
Conform metodologiei de organizare a examenelor naționale, fie că este vorba despre bacalaureat sau evaluare națională, în centrele de examen pot fi acreditați observatori „civili”, din partea părinților sau a organizațiilor non-guvernamentale, care să monitorizeze modul în care se desfășoară examenul. Aceștia nu au voie să intre în legătură cu candidații, dar pot observa modul în care se desfășoară probele și pot semnala eventuale probleme semnalate în centrul de examen.

[sam id=”3″ codes=”true”]



COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • vai 7 ani

    Cu asa directori care sunt la scolile din rural ce parinti ar vrea sa vada ce scoala se face , dupa sac si petec