Parcul Școlii „Vasile Alecsandri” devine realitate

Dimensiune text

Proiectul „Parcul verde din şcoala mea” este considerat eligibil pentru finanţare.

 

 

În urma voturilor acordate şi a notei atribuite de juriu, proiectul „Parcul verde din şcoala mea” s-a clasat pe locul al treilea în clasamentul proiectelor înscrise în concursul iniţiat de Rompetrol pentru un grant de 10.000 de euro. Proiectul romaşcan a obţinut 5.349 de puncte, din voturile acordate de cei care au susţinut proiectul. În concurs au intrat 190 de proiecte din întreaga ţară. În următoarele zile, şcoala romaşcană va primi vizita organizatorilor concursului, care vor să verifice dacă datele din teren corespund cu cele menţionate în prioiect. „Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, ne-au votat şi au făcut ca acest proiect al nostru să devină realitate. Sprijinindu-ne pe noi, s-au implicat în viaţa comunităţii”, a spus profesoara Maria Campău, director al Școlii „Vasile Alecsandri”.

Prin proiectul de grant propus, conducerea şcolii intenţionează reamenajarea curţii, refacerea spaţiilor verzi şi a zonei corespunzătoare activităţilor în aer liber. De asemenea, curtea va fi împrejmuită cu un gard nou. În paralel, se vor face activităţi de informare şi educare a populaţiei şcolare şi a întregii comunităţi privind necesitatea implicării în repunerea în circuit a eco-sistemului şi zonelor de spaţii verzi distruse sau degradate din preajma şcolii şi alte zone din oraş, ecologizarea spaţiilor verzi existente şi depozitarea selectivă a deşeurilor în locuri special amenajate. Proiectul va fi pus în practică cu sprijinul Primăriei Municipiului Roman şi Asociaţia „Părinţi pentru şcoală 2006″, de la care provin cei mai mulţi voluntari, care vor asigura manopera lucrărilor. Conform datelor avansate de organizatori, proiectul va fi încheiat până pe 10 noiembrie 2013.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • anca 7 ani

    Bravo! Ma bucur foarte mult!