Parcare nouă în spatele Poștei

Parcare nouă în spatele Poștei

 

 

Autoritățile locale au demarat, în cadrul contractului multianual de modernizare alei și parcări, o nouă lucrare de amenajare a unei zone de reședință cu spații verzi, mobilier urban și locuri de parcare. Este vorba de zona din spatele Poștei, acolo unde mai mulți cetățeni au reclamat în mediul online starea proastă a carosabilului.

„După ce am finalizat parcarea din zona străzii Gloriei, am intrat încă de la sfârșitul săptămânii trecute la parcarea din zona Pietonal Ștefan cel Mare, blocul 4, o zonă care va fi complet modernizată și resistematizată. Am fost și eu la fața locului încă din primele zile, înainte de a demara lucrările, am convenit împreună cu reprezentanții asociației de proprietari modalitatea în care să se sistematizeze această zonă, astfel încât să păstrăm și o zonă de spații verzi, să păstrăm și marea majoritate a copacilor și, în același timp, să avem și o zonă care să permită o circulație fluidă. De asemenea, îmi doresc ca în această zonă mașinile să nu mai parcheze în fața scărilor de bloc, sunt și ceva probleme cu infiltrațiile la rețeaua de canalizare, toate vor fi sistematizate cu această ocazie, astfel încât acea zonă să fie complet modernizată”, a declarat primarul Lucian Micu.

Tot în acest an, autoritățile locale pregătesc și resistematizarea parcării de la Colegiul Național „Roman-Vodă”, primarul Micu anunțând că lucrările de lărgire a carosabilului, amenajarea de trotuare, repararea scărilor de la „blocul galben” și realizarea de locuri de parcare vor începe în luna septembrie, estimându-se a se încheia în aproximativ o lună.

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • lili 3 luni

    Si cum se marchează parcările? Ca pe str. Smirodava? Una da, alta ba? Ori se termină prea repede vopseaua.
    Dacă tot s-au mărit impozitele și taxele…