Parada costumelor eco la „Mihai Eminescu”

Școala „Mihai Eminescu” a găzduit miercuri, 26 martie, prima ediţie a concursului „Parada costumelor eco”, la care au participat 221 de copii de la grădiniţele din oraş, îndrumaţi de 74 de cadre didactice.

Costumele participanţilor au fost realizate din materiale refolosibile şi au fost proba imaginaţiei părinţilor şi educatoarelor. În concurs au intrat zâne, roboţi şi cavaleri în armură de staniol, personaje din poveste sau rochii inedite din ziare sau ambalaje din plastic, care au defilat în faţa juriului format din reprezentanţi ai şcolilor din oraş, ai Clubului Copiilor şi ai Asociaţiei Culturale „Clepsidra”. Participanţii au fost de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 1, Grădinţa „Rosa Venerini” din Pildeşti, Grădiniţa cu program normal a Școlii „Calistrat Hogaş”, Grădiniţa cu program prelungit nr. 6, Grădiniţa cu program prelungit nr. 5, Grădiniţa cu program prelungit nr. 3, Grădiniţa Școlii Cordun, Grădiniţa „Muguri de lumină”, Grădiniţa cu program normal nr. 6 şi clasele pregătitoare şi de gimnaziu de la Școala „Mihai Eminescu”. Concursul a fost iniţiat de educatoarele Mihaela Ion şi Palona Mihăilă de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 1.

„Suntem impresionaţi de numărul mare de participanţi care au răspuns iniţiativei noastre, dovadă că la nivelul oraşului programele Eco-şcoala sunt luate în serios. Concursul nostru nu ar fi avut succes dacă nu am fi avut alături părinţii, cei care au creat şi au realizat marea majoritate a costumelor care au fost prezentate”, a spus profesoara Mihaela Rusu, directorul Școlii „Mihai Eminescu”.

La finalul concursului, cele mai frumoase costume au fost răsplătite cu diplome şi trofee ecologice.


COMENTARII

WORDPRESS: 0