Otilia Cazimir i-a adus împreună pe fiii satului Cotu Vameş

Dimensiune text

Joi, 12 februarie, s-au împlinit 121 de ani de la naşterea Otiliei Cazimir. Școala care poartă numele poetei a organizat un eveniment la care a invitat mai mulţi fii ai satului. 

cazimir 1Împlinirea a 121 de ani de la naşterea Alexandrinei Gavrilescu, cea care avea să devină „poeta sufletelor simple”, a fost moment de mare sărbătoare pentru profesorii şi elevii Școlii Gimnaziale „Otilia Cazimir” din satul Cotu Vameş. Manifestările organizate cu această ocazie au fost pregătite din timp de elevi, sub îndrumarea cadrelor didactice, iar momentele artistice au fost răsplătite din plin cu aplauze. La sărbătoarea de joi nu au participat, însă, doar elevi, profesori ai şcolii şi părinţi. Evenimentul a adus împreună oameni care au copilărit în satul Otiliei Cazimir şi care, acum, s-au reîntors, cu drag, acasă.

„În fiecare an, pe data de 12 februarie, şcoala noastră o aniversează pe poeta Otilia Cazimir. Ca un omagiu adus scriitoarei, şcoala din Cotu Vameş îi poartă numele din 1994, când s-a sărbătorit centenarul naşterii Otiliei Cazimir. Anul acesta avem bucuria să fie în mijlocul nostru partenerii noştri de la Biblioteca Municipală, de la Consiliul Local, dar şi o personalitate, domnul profesor universitar Nicolae Samson, fiu al satului. O altă fiică a satului, căreia îi mulţumim pentru prezenţă, este doamna Marcela Ursu, directul Casei de Cultură Roman. Amândoi au fost elevi ai acestei şcoli”, a afirmat Maria Palade, directorul Școlii „Otilia Cazimir”.

cazimir 4Profesorul universitar doctor Nicolae Samson s-a născut la Cotu Vameş şi a făcut primele patru clase în şcoala din sat, după care a continuat studiile la Roman şi, mai apoi, la Iaşi, acolo unde s-a şi stabilit. Acesta menţine o puternică legătură cu locurile natale, venind în Cotu Vameş de mai multe ori pe an. „Am venit cu gândul să-mi redescopăr copilăria. Am avut o copilărie fericită, fără să o cunosc pe Otilia Cazimir, dar sub protecţia familiei. De această şcoală mă leagă multe amintiri. Mi-aduc aminte că, în clasa a doua, două doamne profesoare plângeau de le sărea cămaşa de pe ele pentru că a murit Stalin. Eu m-am mirat, dar multă lume plângea atunci. Acum, localitatea s-a schimbat: au dispărut cerşetorii, s-au înmulţit crâşmele, este asfalt pe drum. Dar cel mai mult s-au schimbat oamenii, au o altă viziune”, a spus Nicolae Samson.

Profesorul universitar a precizat că, atunci când era el copil, oamenii nu conştientizau cine era Otilia Cazimir şi care este legătura ei cu satul Cotu Vameş. „Eu am descoperit-o foarte târziu, mai mult din auzite. Am redescoperit-o citindu-i poziile şi proza, am descoperit meleaguri şi oameni prin scrierile ei. Schiţele Otiliei Cazimir sunt lecţii excelente de compoziţie literară”, a adăugat Nicolae Samson.

cazimir 3După „amintirile din copilărie” ale celor mari, a venit şi momentul şcolarilor. Aceştia au prezentat scenete, au spus poezii, au dansat şi au cântat.

La evenimentul de la Școala „Otilia Cazimir” au participat şi reprezentanţi ai Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon”, ai Școlii din Gherăeşti, ai Școlii din Boghicea şi ai Școlii „Carmen Sylva” din satul Horia.



COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • Horia Coteanu 5 ani

    Evocând peisajul şi viața din satele şi târgurile de pe valea Moldovei şi Siretului, proza Otiliei Cazimir trimite la obârşia sa, ca un gust de Madeline, la eternul “ Acasã”, satul de baştinã. Deşi mãrturisirile ei vin tarziu dupa copilarie, şi privirea aruncata in scris va fi fiind aceea a unui adult cultivat acum, recunoaştem, ca vlastar mai tânãr din aceeaşi rãdãcinã moldoveneascã din lunca Moldovei, cã vârsta aceasta reprezenta şi pentru noi “o imensă nevoie de mirare” . Cãci aceastã uimire în fața miracolului vieții (Diaghilev cãtre Jean Cocteau) trebuie sã fi stat la obârşia actului creator al genialei dudui Otilia. Desigur, veți spune ca fiece copil e un artist în felul lui. Problema, în cazul coteancei noastre ilustre, Luchi sau Alexandra Casian, este cã a continuat sã fie artistã, ba chiar o artistã mare, şi după ce s-a maturizat în ambiantã intelectualã de la Iaşi. Si aşa de uşor a reuşit ea, în poezii şi schițe, de parcã ar fi avut o baghetã magicã, ca dintr-o azvârliturã de condei, sã ne copleşeascã cu uimirea ei de copil şi sã transforme o idee într-un tablou evocator, dupã toate regulile compoziției libere. Privirea curatã de copil, educația aleasã cu dascãli virtuoşi, gusturile armonioase, aceasta este întreaga sa bogãție condensatã în rime şi proze care aveau sã uimeascã, în egalã mãsurã, cititori de diferite vârste, confrați în ale scrisului şi critici literari.
    (Horia Coteanu, 12 februarie 2015, Cotu Vames)

  • Horia Coteanu 5 ani

    La vremea când scrie Din întuneric (1927), deci la 31 de ani, Otilia Cazimir a cunoscut bine viața țãranilor nãpãstuiți de pe valea Siretului, care se va fi asemuind cu cea a cotenilor sau bãştenilor. Iatã cum o descrie pe femeia care aduce la spital un copil bolnav:
    “Ii vãd de cum intrã pe poarta spitalului: ea femeie trecutã şi împuținatã, cu polcuța strâmtã, cu catrința veche şi cu ghetele mari pe picioarele goale, uscate şi scorojite. Are fața mica şi arsa de soare, iar gura dusã înãuntru i-e aşa de strânsã, de parcã i-a încrețit-o cineva cu acul. Si bãtrânica asta umilitã duce de mânã un bãiat nãltuț, îmbrãcat curat, cu surtucel nou şi cu pãlãrie de pai… (Intuneric, in Otilia Cazimir, Scrieri în prozã, vol.I Junimea, 1971, p. 5).

  • Manuela Ciobanu 5 ani

    Felicitari pentru acest eveniment emotionat!