Ortodocşii sărbătoresc Floriile

florii 2704Duminica Floriilor deschide ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie odată cu înălţarea lui Iisus, la 40 de zile de la sărbătoarea Paştelui.

 

 

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică, 28 aprilie, Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim. Sărbătoarea Floriilor, numită şi duminica Vlăstarilor, reprezintă un moment de mare bucurie duhovnicească, înainte de Săptămâna Patimilor.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Floriile datează încă din veacul apostolic, iar primele menţiuni sigure despre această sărbătoare le avem în jurnalul de călătorie al peregrinei Etheria, la Ierusalim, în secolul III sau IV. Ea descrie felul cum era prăznuită acolo această sărbătoare.

Evocând intrarea Mântuitorului în Ierusalim călare pe asin, întâmpinat de o mulţime de flori şi ovaţii, Floriile reprezintă, în acelaşi timp, o sărbătoare în care elementele creştine şi cele precreştine se îmbină în mod fericit, rezultând tradiţii şi obiceiuri extrem de pitoreşti.

Este sărbătoarea care anunţă Paştele şi are loc, întotdeauna, cu o săptămână înainte de Înviere, la toate marile culte creştine. Duminica Floriilor deschide ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie odată cu înălţarea lui Iisus, la 40 de zile de la sărbătoarea Paştelui.

O poveste populară spune că demult, pe când Maica Domnului, cu sufletul sfâşiat, a pornit la drum ca să-şi vadă fiul răstignit, a trebuit să treacă o apă mare. Degeaba s-a rugat la vieţuitoarele din jur, că nici una nu s-a îndurat de chinul prin care trecea. Doar o salcie bătrână şi încovoiată şi-a lăsat crengile deasupra apei, făcând o punte către malul celălalt. Din acel moment, crengile de salcie nu lipsesc de la această sărbătoare. După ce sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, sunt aduse acasă şi puse la icoane, uşi şi ferestre. Ramurile de salcie, simbol al primăverii şi al fertilităţii, sunt folosite ca leac împotriva bolilor sau ca mijloc de apărare împotriva dezastrelor naturii.

Începând de duminică, credincioşii ortodocşi se pregătesc spiritual pentru Înviere, prin post aspru şi rugăciuni. Importanţa sărbătorii este sporită de faptul că cei care ţin post au dezlegare la peşte, adică pot mânca peşte şi bea un pahar de vin. Duminică, românii cu nume de floare îşi vor sărbători ziua numelui. Se spune că, aşa cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşti.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0