Orașele mici fac festivaluri mari! Subcarpați și Macanache, pe scena KULT Fest 4 – Roman

Orașele mici fac festivaluri mari! Subcarpați și Macanache, pe scena KULT Fest 4 – Roman

 

Doar două săptămâni ne despart de KULT Fest 4, festivalul care pune Romanul pe harta distracției de vară, dar și pe cea a festivalurilor din România. KULT Fest este încă o dovadă a faptului că orașele și localitățile mici fac… festivaluri mari. Dacă Bonțida are propriul eveniment electric, Vasluiul te invită să „campezi” în pădure, iar Dobrovățul „după dealuri”, KULT Fest propune trei zile dedicate atât celor mici, cât și celor mari, trei zile în care mixul generațiilor se va face pe ritmuri muzicale, informează un comunicat al organizatorilor.

Organizat în inima Moldovei, într-un oraș liniștit, dar în același timp efervescent, în care ai spune că nu se întâmplă nimic, festivalul ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție, îți va demonta, cu fiecare zi petrecută la Roman, această… „prejudecată”.

Găzduit de Stadionul Moldova, KULT Fest aduce pe scena principală un line-up dedicat tuturor generațiilor. Seara copiilor și a familiilor, seara iubitorilor de muzică bună, seara tinerilor cu energie și chef de distracție. Pentru toți aceștia, dar în special pentru efervescența adolescenților, duminică seara urcă pe scenă două nume care fac din fiecare apariție, una de neuitat: Subcarpați și Macanache.

Stadionul Moldova va răsuna de folclor reinterpretat și hip hop experimental

„Trupa Subcarpați vine la Roman în formula completă. Argatu’, Frații Grime, Bassca, Cred că sunt extraterestru, Fantome sunt cei care au fost ceruți de public încă de anul trecut, în caravana pentru Roman, Capitala Tineretului. Am promis atunci că îi vom aduce și iată că ne ținem de cuvânt”, a declarat Sebastian Hrib – director de festival.

Manifest cultural contemporan, muzica trupei Subcarpați este la confluența unor stiluri care aduc împreună generații diferite: muzică electronică, folclor și HipHop. Toate, într-un sound care „oxigenează” orice ascultător, mai mult sau mai puțin avizat. Subcarpați este trupa nelipsită de pe marile scene din România, muzica lor auzindu-se anul acesta în numeroase festivaluri, iar pe 11 august urcă și pe scena KULT Fest 4.

În aceeași seară, organizatorii oferă publicului și o zonă dedicată HipHop-ului făcut bine! Pe scena KULT Fest va urca și Macanache, un artist care până la 13 ani a ascultat rock, rap-ul devenind apoi a doua sa natură.

Macanache este genul de artist care are în spate experiențe din cele mai interesante, pe care le pune pe ritmuri și beat-uri, ce atrag din ce în ce mai mulți fani. Maestru în arta rimelor făcute pe loc, Macanache este unul dintre cei mai relaxați și totodată pasionați interpreți de rap din industria muzicală românească.

Dacă v-ați întrebat vreodată ce legătură există între celebra „Fată verde, cu părul pădure” și laitmotivul revederilor dintre cei mici: „Pupici cu sclipici”, ei bine, ne vom întâlni la Roman, cu cei care au lansat aceste curente, atât de iubite de fiecare generație: părinți și copii, în prezent.

Ne vom întâlni astfel, cu nume importante din divertismentul și muzica autohtonă: Phoenix, Gașca Zurli, dar și cu ROA, Nicole Cherry,Trupa Modern și alți artiști care vor face din festival, o experiență pentru orice generație.

Tur ghidat prin central orașului

Organizatorii festivalului le oferă celor care doresc să descopere orașul, tururi ghidate prin centrul acestuia. Astfel, festivalierii vor putea descoperi, printre multe alte obiective interesante: Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”, adică cea mai frumoasă clădire din oraș,

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cea mai veche eparhie ortodoxă din țară, datând din secolul al XIV-lea, dar și Piața „Roman Mușat”, care are ca simbol statuia lui Roman I. Mușat, întemeietorul orașului.

Șase, șase, zboară balone!

Cei mai norocoși dintre petrecăreți vor avea ocazia să vadă orașul altfel, de la „bordul” balonului cu aer cald. La răsărit (ora 6:00), dar și la apus (ora 18:00), baloanele colorate vor face senzație pe cerul Romanului, spectacol care nu trebuie ratat, fie că ești în balon sau „pe uscat”.

KULT Fest, o stare de spirit

KULT Fest s-a născut din energia unor tineri care au îndrăznit să viseze frumos. Să creadă și să realizeze un cadru în care se poate organiza un festival ambasador al muzicii bune, al divertismentului, al prieteniilor de o zi sau de o viață, ori al revederii celor dragi.

„KULT Fest este o stare de spirit pe care o simți de cum intri în Roman. Nu este doar un line-up interesant, ci un concept care numără peste 20 de artiști, 20 de ateliere, zeci de activități și jocuri, toate gândite pentru a bucura orice generație care trece poarta de acces în festival!”, consideră Cătălina Ilie Popescu – PR & Comunicare KULT Fest 4.

Kult Fest, un festival accesibil tuturor

Persoanele cu dizabilități au acces gratuit la KULT Fest. Pentru a beneficia de acces gratuit aceștia trebuie să trimită un mesaj către contact@kultfest.ro pentru a primi invitația de acces, până cel târziu 8 august 2019. Fiecare persoană cu dizabilitate va primi o invitație de acces valabilă pentru 2 persoane, astfel încât să poată fi acompaniată de un însoțitor.

Bilete și abonamente

Bilete se mai pot găsi pe site www.kultfest.ro/bilete/ sau la partenerii locali. Până la 1 august un abonamet de o zi este 50 lei/persoană și de 3 zile: 100 lei/persoană.

Programul complet al festivalului poate fi consultat aici: https://kultfest.ro/program/.

Blogul KULT Fest, care îți oferă tips&tricks de festival poate fi lecturat aici, nepărat cu zâmbetul pe buze: https://kultfest.ro/category/blog/ .

Kult Fest, ediția a IV a, un festivalul al tuturor generațiilor.
Dată: 9-10-11 august, Stadion Moldova Român
Organizator – Kult Hub & Prietenii
Producător: Marami Events

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0