Prima paginăSocial

ONG-urile din Roman pot obține finanțări de 200.000 de lei

ONG-urile din Roman pot obține finanțări de 200.000 de lei

Dimensiune text

 

Și în anul 2019, ONG-urile active din Roman vor putea beneficia de prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Reprezentanții asociațiilor și organizațiilor non profit au fost invitate la Primăria municipiului Roman, la o întâlnire cu primarul Lucian Micu, pentru a afla ce activități pregătește administrația în aria domeniilor lor de interes și, de asemenea, pentru a veni cu propuneri și idei. Un subiect important l-a avut în vedere detalierea modului în care ONG-urile vor putea obține în acest an finanțări nerambursabile de la bugetul local.

La dezbaterea care a avut ca scop și consultarea participanților cu privire la alcătuirea bugetului au participat marți, 22 ianuarie, 30 de ONG-uri active din oraș. „Alături de mulți dintre voluntarii orașului, anul trecut am fost foarte aproape să câștigăm titlul de Capitala Tineretului, cu cel mai bun proiect din concurs, astfel încât i-am încurajat ca ideile propuse să devină realitate în acest an. Mi-am asumat ca, până la finele anului viitor, să reabilităm fostul azil de pe strada Veronica Micle, o clădire monument istoric, pe care apoi să o redăm tuturor ONG-urilor care doresc să desfășoare activități cu voluntari și pentru comunitate. Anul acesta, prin finanțare nerambursabilă din bugetul local, vom aloca 150.000 pentru trei tipuri de proiecte: sportive, sociale și cultural-educaționale, plus încă 50.000 de lei dedicați exclusiv proiectelor care-i implică pe tineri. Le vom oferi tuturor tot suportul necesar pentru a realiza proiectele și a câștiga acești bani, ca, mai apoi, ideile lor să poată fi puse în practică spre binele cât mai multor romașcani. Pe lângă modernizarea și reorganizarea Cinematografului Unirea, proiect ce va debuta în luna februarie, sunt mândru că la începutul acestui an se va scoate la licitație și proiectarea lucrării de reabilitare a Casei Celibidache, cu bani de la Compania Națională de Investiții, obiectivul urmând să fie gata în totalitate în termen de trei ani. Împreună cu oamenii de bine am reușit anul trecut să facem lucruri extraordinare și sunt sigur că, anul acesta, ne vom depăși limitele și vom continua să dovedim, chiar și la nivel național, că suntem o forță, că putem prin implicare să schimbăm lucrurile în bine”, a declarat primarul Lucian Micu.

Conform edilului, ghidurile solicitantului vor rămâne la fel ca și în anul precedent, însă conducerea Primăriei le-a recomandat reprezentanților ONG-urilor să-și proiecteze activitățile pentru care doresc finanțare după a doua jumătate a lunii iunie, dat fiind faptul că bugetul local este estimat a fi aprobat abia în luna aprilie, deoarece nici până la această oră bugetul național nu a fost publicat. Domeniile care se propun a fi finanţate sunt: cultură, religie, învăţământ acțiuni sociale, activităţi sportive şi de tineret. Pentru fiecare din cele patru domenii se va aloca în acest an suma de 50.000 de lei.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0