ONG-urile au reușit să atragă mai puțin de jumătate din suma oferită de Primăria Roman

ONG-urile au reușit să atragă mai puțin de jumătate din suma oferită de Primăria Roman

Dimensiune text

 

 

Conform unei hotărâri aprobate de consilierii locali romașcani în luna februarie, municipalitatea a pus la dispoziția ONG-urilor romașcane suma de 150.000 de lei în 2018, pentru proiectele derulate de acestea, în conformitatea cu Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Condiția principală a alocării sumelor a fost ca ONG-urile să-și poată permite să cofinanțeze acțiunile cu 10% din totalul sumei solicitate. Au fost propuse spre finanțare trei domenii, fiecare având alocată suma de 50.000 de lei: 1. cultură, religie, învăţământ; 2. acțiuni sociale și 3. activităţi sportive şi de tineret.

Marți, 22 mai, Primăria Municipiului Roman a afișat rezultatele selecției proiectelor care vor beneficia în acest an de finanțare nerambursabilă de la bugetul local. Din suma aprobată pentru 2018, de 150.000 de lei, ONG-urile au reușit să atragă mai puțin de jumătate, adică 72.878 de lei. Au fost depuse 13 proiecte, zece dintre acestea fiind aprobate.

La domeniul „Cultură, religie, învăţământ”, Asociația Culturală DoMiDance a obținut un 95 de puncte și a primit suma de 10.000 de lei pentru proiectul „Festivalul de muzică, dans, teatru pentru copii și tineri «Ce mică-i vacanța mare». Asociația KULT Generation a obținut 95 de puncte și va primi suma de 7.315 lei pentru proiectul „Roman 3D – economic, cultural și social”. Fundația „Anton Durcovici” a obținut 91 de puncte și va primi suma de 5.985 de lei pentru „Simpozionul național Fericitul episcop martir Anton Durcovici”. Profesorul Tit Tihon a obținut 89 de puncte și va primi suma de 6.435 de lei pentru editarea unei cărți. La această categorie, au fost respinse în faza administrativă proiectele depuse de: Asociația Culturală Petru Tocănel Roman („Investind în tinerii de astăzi, construim societatea de mâine”), de Asociația People to People („1 Iunie – Ziua copilului”) și Uniunea Armenilor din România, Sucursala Roman („Festivalul Național «Garabet Ibrăileanu»).

La domeniul „Social”, Asociația ISA – Iubire, Speranță, Ajutor a obținut 95 de puncte și va primi 7.900 de lei pentru proiectul „ISA și Prietenii”. Fundația Umanitară Pacea a obținut 95 de puncte și va primi suma de 3.534 de lei pentru proiectul „Bucuria de a descoperi natura, pentru copiii proveniți din medii sociale defavorizate”. Tot Fundația Umanitară Pacea a obținut 95 de puncte și va primi suma de 7.389 de lei pentru „Tablă interactivă digitală ca facilitator în procesul educațional al copiilor și al adolescenților proveniți din medii sociale defavorizate”.

La domeniul „Activități sportive și de tineret”, Asociația Club Sportiv Vulpițele Galbene Roman a obținut 66 de puncte și va primi suma de 10.000 de lei pentru proiectul „Fotbalul feminin are viitor!”, Asociația Box Club Municipal Roman a obținut 52,50 de puncte și va primi suma de 10.000 de lei pentru proiectul „Boxul – sport ca alternativă la consumul de droguri și timpul pierdut pe stradă”, iar Asociația Mușatinii a obținut 51 de puncte și va primi suma de 4.320 de lei pentru proiectul „Creștem frumos”.

Nici anul trecut, banii nerambursabili oferiți de la bugetul local nu au avut căutare: din suma aprobată pentru 2017 de 150.000 de lei, după selecția proiectelor a fost alocată doar o mică parte, 30.480 lei, din cele opt proiecte propuse doar patru obținând și punctajul necesar pentru a primi bani.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0