Omniasig – abuz în serviciu și fals intelectual

100 de polițiști și procurori au făcut percheziții în toate centrele județene ale societății de asigurari. Verificările vizează polițele de asigurare de locuințe, iar activitatea curentă nu este perturbată.

Procurorii Parchetului General au efectuat miercuri percheziții simultane la 49 de sedii centrale și sucursale ale Omniasig din București și din toate județele, ancheta vizând săvârșirea de către mai multe persoane a unor infracțiuni de abuz în serviciu și fals intelectual, pentru care a fost începută urmărirea penală.

Peste 40 de directori ai Omniasig, printre care si directorul general, sunt suspectati de de implicare in falsificarea a aproximativ un milion de polite de asigurare, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse judiciare.

Parchetul General a informat, într-un comunicat, că la desfășurarea acestor percheziții procurorii au  beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară, fiind angrenați aproximativ 100 de polițiști, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române — Direcția de Investigare a Fraudelor, precum și de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

”Unicul obiect al acțiunii de verificare desfășurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul Omniasig este situația polițelor de asigurare de locuințe emise în a doua jumătate a anului 2013, respectiv în perioada de intrare în valabilitate a polițelor PAD. Compania noastră va colabora pe deplin și va pune la dispoziția autorităților toate documentele și informațiile solicitate. În același timp, am demarat o investigație internă pentru a lămuri în întregime această situație. Activitatea curentă a Omniasig nu este în niciun fel perturbată de aceste verificări”, tramsmite conducerea Omniasig.

Omniasig Vienna Insurance Group este una dintre cele mai mari companii de asigurări generale din România, având un portofoliu de peste 100 produse și o rețea teritorială extinsă. Omniasig VIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere.

Capitalul social al companiei este în valoare de 439,64 milioane lei. În prezent, Vienna Insurance Group este pe primul loc pe piața asigurărilor din România, fiind prezentă pe piața locală prin trei companii — Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață.


COMENTARII

WORDPRESS: 0